În timp ce liderii Uniunii Europene vorbesc despre stabilitate, cooperare și beneficiile comerțului global, fermierii europeni ies în stradă în număr tot mai mare. Protestele recente de la Bruxelles și din mai multe state membre nu sunt întâmplătoare, ci expresia unui conflict profund între agenda economică a UE și realitatea din teren.

În centrul tensiunilor se află acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur, care include state precum Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay. Oficial, acest acord este prezentat drept o oportunitate strategică pentru economia europeană. În practică, pentru agricultorii europeni, el reprezintă o amenințare directă la adresa supraviețuirii lor.

Produsele agricole provenite din țările Mercosur sunt obținute la costuri mult mai mici, în condiții de mediu și muncă care nu respectă standardele impuse în Uniunea Europeană. În timp ce fermierii europeni sunt obligați să respecte reguli stricte, taxe ridicate și politici de mediu costisitoare, produsele din afara UE ar urma să intre pe piață la prețuri imposibil de concurat.

Fermierii spun deschis ceea ce instituțiile evită să recunoască: nu este vorba despre competiție corectă, ci despre distrugerea deliberată a producției agricole locale. Costurile ridicate și presiunea birocratică îi împing spre faliment, în timp ce importurile ieftine sunt încurajate.

Protestele au izbucnit simultan în mai multe țări - Franța, Belgia, Spania, Italia - semn că problema este sistemică. Mesajul este identic peste tot: deciziile sunt luate fără consultare reală, iar consecințele sunt suportate exclusiv de cei care produc hrana.

Întrebarea esențială este de ce Uniunea Europeană insistă pe acest acord în ciuda opoziției interne. Răspunsul pare să țină de interese economice mari, de corporații, de exporturi industriale și de negocieri geopolitice în care agricultura devine monedă de schimb.

Agricultura nu este doar un sector economic, ci un pilon strategic. Fără producție locală, statele devin dependente de importuri. Fără fermieri, securitatea alimentară dispare, iar dependența economică devine politică.

Ironia este că, în timp ce UE promovează politici de mediu extrem de stricte pentru propriii fermieri, acceptă importuri obținute prin defrișări masive, utilizarea pesticidelor interzise în Europa și exploatarea forței de muncă. Standardele sunt dure intern și flexibile extern.

Pentru fermieri, acest lucru este perceput ca o trădare. Li se cer sacrificii în numele sustenabilității, dar li se ia piața în numele globalizării. Protestele devin astfel singura formă de dialog rămasă.

Ceea ce se întâmplă astăzi nu este doar o criză agricolă, ci un semnal de alarmă despre modul în care Uniunea Europeană își tratează propriii cetățeni. Un sistem care își sacrifică baza productivă nu poate rămâne stabil pe termen lung.