La 23 octombrie 2020, la Tokyo, secretarul britanic pentru Comerț Internațional, Liz Truss, și ministrul japonez de Externe, Motegi Toshimitsu, au semnat Acordul dintre Japonia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru un parteneriat economic cuprinzător. Este primul acord comercial bilateral pe care Londra l-a semnat după ieșirea din Uniunea Europeană. Articolul 24.7 spune că textele în engleză și japoneză sunt egal autentice, cu excepția unor anexe tarifare și de servicii redactate doar în engleză.

Articolul 1.1 definește obiectivul: liberalizarea și facilitarea comerțului și a investițiilor și o relație economică mai strânsă. Structura urmează Acordul de parteneriat economic Uniunea Europeană–Japonia din 2019, pe care Regatul Unit îl aplica până la sfârșitul perioadei de tranziție. Diferențele față de acel text sunt concentrate în comerțul digital, serviciile financiare, regulile de origine și un capitol nou despre femei și economie.

La mărfuri, tabelele de taxe preiau calendarul european de la al treilea an de reduceri. Până în 2039, 99,66 la sută din liniile tarifare pentru exporturile britanice spre Japonia trebuie să fie fără taxă. Din 25 de contingente tarifare agricole ale acordului european, Londra a păstrat acces secundar la 10 (brânză moale, grâu, unt), după cota Uniunii, și a pierdut celelalte 15. Anumite piese auto, vagoane și panouri de comandă au taxe eliminate imediat, pentru fabricile japoneze din Regatul Unit.

Capitolul 8 acoperă servicii, liberalizarea investițiilor și comerțul electronic. Articolul 8.84 interzice restricționarea transferului transfrontalier de informații, inclusiv date personale, pentru activitatea unei persoane acoperite, cu excepții de politică publică. Articolul 8.85 interzice obligația de a instala sau folosi centre de date pe teritoriul celeilalte părți ca o condiție de a face afaceri. Articolul 8.73 interzice, ca o condiție de import, distribuție, vânzare sau folosire, predarea codului-sursă sau a unui algoritm exprimat în acel cod.

Același capitol nu creează protecție investițională de tip tratat bilateral și nu prevede soluționarea litigiilor investitor–stat. Contestațiile rămân între state, în capitolul 22. Clauza națiunii celei mai favorizate din articolul 8.9.4 nu poate fi folosită pentru a importa un mecanism investitor–stat din alt acord. Există o clauză de reexaminare dacă una dintre părți încheie ulterior un acord cu astfel de garanții.

Capitolul 21, „Comerț și participarea economică a femeilor”, creează un grup de lucru și activități de cooperare; articolul 21.4 îl scoate de sub soluționarea litigiilor. Articolul 24.3 pune acordul în vigoare la o dată convenită după îndeplinirea procedurilor interne, nu înainte ca acordul Uniunea Europeană–Japonia să înceteze să se aplice Regatului Unit, identificată prin schimb de note diplomatice. Notele din 18 decembrie 2020 au fixat 1 ianuarie 2021. Articolul 24.4 permite denunțarea cu preaviz de șase luni.

Textul este un acord bilateral, nu aderarea britanică la Parteneriatul transpacific cuprinzător și progresiv. Cererea de aderare la acel pact și tratatele comerciale ulterioare ale Londrei sunt instrumente separate.

Imagine: Ministerul de Externe al Japoniei, Kasumigaseki, locul semnării; Kakidai, 2018; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Japan–United Kingdom Comprehensive Economic Partnership Agreement. Textul tratatului: Acordul pentru un parteneriat economic cuprinzător, Tokyo, 23 octombrie 2020 (CS Japan No.1/2020).