Acordul european privind transportul internațional al mărfurilor periculoase pe șosea (ADR) a fost încheiat la Geneva, pe 30 septembrie 1957, sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite. Textele englez și francez ale acordului propriu-zis sunt la fel de autentice, într-un singur original; anexele, în franceză, cu o traducere autoritară engleză cerută Secretarului general. Depozitar: Secretarul general al ONU. Nu e Convenția din 1949 asupra circulației rutiere, invocată doar pentru definiția vehiculului, nici consolidările bienale ulterioare ale anexelor.

Articolul 1 definește vehiculul (autovehicule, articulate, remorci și semiremorci, altele decât cele ale forțelor armate), mărfurile periculoase (cele interzise sau admise doar în condiții de anexele A și B) și transportul internațional (pe teritoriul a cel puțin două părți). Articolul 2: mărfurile oprite de anexa A nu se primesc la transport internațional; celelalte se autorizează dacă respectă condițiile anexei A, în special ambalare și etichetare, și ale anexei B, în special construcția, echiparea și exploatarea vehiculului. Articolul rămâne cadru; nu e un manual de clasificare, de ambalare sau de construcție.

Articolul 3: anexele fac parte integrantă. Articolul 4: fiecare parte își păstrează dreptul de a reglementa sau interzice, din alte motive decât siguranța la transport, intrarea mărfurilor periculoase; vehiculele deja în serviciu sau puse în serviciu în două luni de la forță pot circula trei ani chiar dacă nu corespund integral anexei B; acorduri bilaterale sau multilaterale pot îngădui, în condiții anunțate Secretarului general, mărfuri altfel oprite sau condiții mai puțin stricte. Articolul 5: rămân aplicabile regulile generale de circulație, transport rutier și comerț internațional.

Articolul 6: statele membre CEE-ONU și cele admise cu statut consultativ pot deveni părți prin semnare, ratificare sau aderare; acordul a rămas deschis spre semnare până la 15 decembrie 1957, apoi spre aderare. Articolul 7: forța la o lună după al cincilea instrument — 29 ianuarie 1968; anexele, abia după încă șase luni. Articolul 8: denunțare cu efect după doisprezece luni. Articolul 9: acordul încetează dacă, după forță, numărul părților scade sub cinci timp de doisprezece luni consecutive; un acord mondial ulterior ar înlocui, între părțile comune, clauzele contrare. Articolul 11: negociere, apoi arbitraj, cu rezervă permisă (articolul 12).

Articolul 13: conferință de revizuire a textului, după trei ani de forță, dacă o cerere e susținută de cel puțin un sfert din părți. Articolul 14: amendamente la anexe, propuse unei părți sau Secretarului general, socotite acceptate dacă, în trei luni, nu obiectează cel puțin o treime din părți sau cinci, dacă o treime trece de cinci. Un protocol de semnătură are aceeași forță ca acordul (articolul 16). Un protocol din 1975, la New York, a modificat articolul 14 alineatul 3; din 2021, titlul nu mai poartă cuvântul „european”, ca să nu pară închis statelor din afara Europei.

Textul consultat e UNTS nr. 8940, volumul 619. Publicăm acordul din 1957, nu anexele consolidate de mai târziu.

Coperta: Palais des Nations, sediul CEE-ONU la data încheierii; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: ADR (treaty); UNTS No. 8940 European Agreement concerning the International Carriage of Dangerous Goods by Road.