Acordul asupra Noii Caledonii a fost semnat la Nouméa, pe 5 mai 1998, de premierul Lionel Jospin și de secretarul de stat pentru peste mări Jean-Jack Queyranne, pentru Republica Franceză, de Roch Wamytan, Paul Néaoutyine, Charles Pidjot și Victor Tutugoro pentru FLNKS, și de Jacques Lafleur, Pierre Frogier, Simon Loueckhote, Harold Martin, Jean Lèques și Bernard Deladrière pentru RPCR. Negocierea s-a desfășurat în prezența înaltului comisar Dominique Bur. Publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze nr. 121 din 27 mai 1998, NOR PRMX9801273X. Nu transcriem formula de loc. Nu e Acordurile de la Matignon din iunie 1988, pe care le continuă.

Preambulul recunoaște că, la luarea în stăpânire a Grande Terre, teritoriul nu era gol: kanakii aveau o civilizație, limbi, obicei și un legământ particular cu pământul. Colonizarea, înscrisă într-un val european mai larg, a adus și populații noi, dar a însemnat deposedare funciară, mutări, negarea identității și a libertăților publice. Semnatarii spun că decolonizarea e calea de a reface un legământ social, cu recunoașterea identității kanak ca prealabil al unei suveranități împărtășite într-un destin comun. Nu transcriem un ghid colonial.

Documentul de orientare definește, pentru douăzeci de ani, organizarea politică a Noii Caledonii și modalitățile de emancipare, urmând o lege constituțională. Recunoașterea identității kanak trece, la nivel de principiu, prin statutul cutumiar, un Senat cutumiar, patrimoniul cultural, mecanisme legate de pământ și simboluri identitare. Unele deliberări ale Congresului teritoriului capătă valoare legislativă; executivul e ales. Se pune temelia unei cetățenii a Noii Caledonii, care s-ar putea transforma, după perioadă, în naționalitate, dacă s-ar decide astfel.

Împărțirea competențelor dintre Stat și Noua Caledonie e o suveranitate împărtășită, treptată: unele competențe se transferă de la punerea în aplicare, altele după un calendar modulabil de Congres, după principiul auto-organizării. Competențele transferate nu se întorc la Stat — ireversibilitate. Statul rămâne, în etapa inițială, titular al competențelor regaliene (apărare, ordine publică, justiție, monedă, relații exterioare), urmând ca punctul 5 să deschidă consultarea asupra transferului lor. Nu transcriem un calendar operațional de referendum.

Corpul electoral pentru adunările locale și pentru consultările de la capătul perioadei e restrâns, legat de legea referendară din 9 noiembrie 1988 și de o durată de domiciliu; criteriile de înscriere nu sunt transcrise. Măsuri de protecție a locului de muncă local, având în vedere pieța îngustă. Statul rămâne cu asistență tehnică, formare și finanțări plurianuale. Noua Caledonie e chemată să capete stăpânire asupra unor unelte de dezvoltare (poste, energie, amenajare funciară, Agenția de dezvoltare a culturii kanak), fără un catalog de privatizări.

Punctul 5: în al patrulea mandat de cinci ani al Congresului, o consultare asupra transferului competențelor regaliene, a unui statut internațional deplin responsabil și a transformării cetățeniei în naționalitate. Dacă răspunsul e negativ, o treime din Congres poate cere o a doua, apoi o a treia; dacă toate sunt negative, partenerii se reunesc. Organizarea din 1998 rămâne, la ultimul ei stadiu, fără întoarcere, cu garanție constituțională. Rezultatul se aplică întregului teritoriu. Punctul 6: scrutin asupra acordului înainte de sfârșitul anului 1998; comitet al semnatariilor pentru urmărire. Consultarea populațiilor a avut loc pe 8 noiembrie 1998.

Coperta: Place des Cocotiers din Nouméa, capitala locului de semnare; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Nouméa Accord; Accord sur la Nouvelle-Calédonie signé à Nouméa le 5 mai 1998.