La Washington, Yitzhak Rabin și Shimon Peres, pentru Israel, și Yasser Arafat, pentru OEP, semnează Acordul interimar israeliano-palestinian privind Cisiordania și Fâșia Gaza. Data instrumentului este 28 septembrie 1995. Nu este Declarația de principii de la Oslo din 13 septembrie 1993 și nu este Acordul de la Cairo din 4 mai 1994.

Martori: Bill Clinton și Warren Christopher pentru Statele Unite, Andrei Kozîrev pentru Rusia, Amr Moussa pentru Egipt, Hussein ibn Talal pentru Iordania, Bjørn Tore Godal pentru Norvegia, Felipe González pentru Uniunea Europeană. La Taba, pe 24 septembrie, textul a fost parafat; actul oficial este acesta.

Preambulul: autoritate palestiniană interimară de autoguvernare — Consiliul ales și Ra'ees-ul autorității executive — pentru un răstimp de tranziție de cel mult cinci ani de la 4 mai 1994, către o așezare permanentă pe baza rezoluțiilor 242 și 338 ale Consiliului de Securitate. Negocierile de statut permanent, cât mai curând, nu mai târziu de 4 mai 1996.

Consiliul palestinian: 82 de reprezentanți plus Ra'ees, aleși de palestinienii din Cisiordania, Ierusalim și Gaza. Cisiordania și Gaza sunt privite ca o unitate teritorială. Transferul de puteri, în faze, în 18 luni de la inaugurarea Consiliului, afară de chestiunile de statut permanent.

Zona A: localități populate, pe harta nr. 1, hașurate maro; Consiliul preia ordinea publică și securitatea internă după retragerea forțelor israeliene. Zona B: localități hașurate galben și cătunele din anexa I; poliția palestiniană pentru palestinieni, Israel cu responsabilitate preponderentă de securitate. Zona C: restul Cisiordaniei, în afara A și B; Israel păstrează, până la fazele următoare, puterile privitoare la teritoriu.

Israel rămâne răspunzător de apărarea împotriva amenințărilor externe, de frontierele cu Egiptul și Iordania, de mare și aer, și de securitatea israelienilor și a așezărilor. În Cisiordania, așezările sunt în Zona C. Alte forțe armate, în afara Poliției palestiniene și a forțelor israeliene, nu se înființează.

Acordul înlocuiește Cairo 4 mai 1994, transferul pregătitor din 29 august 1994 și protocolul din 27 august 1995. Protocolul de la Paris din 29 aprilie 1994 rămâne temeiul relațiilor economice. Nu este Memorandumul de la Wye din 1998 și nu este Camp David din 2000.

OEP se îndatorează ca, în două luni de la inaugurarea Consiliului, Consiliul Național Palestinian să aprobe schimbările din Pactul național, după scrisorile din 9 septembrie 1993 și 4 mai 1994. Rabin este asasinat pe 4 noiembrie; nota de mai târziu nu face parte din textul de la Washington.

Imagine: Bill Clinton cu Rabin, Hussein, Arafat și Mubarak, Camera Roșie, Casa Albă, 28 septembrie 1995; Barbara Kinney, White House Photograph Office; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Oslo II Accord. Textul tratatului: Acordul interimar israeliano-palestinian, Washington, 28 septembrie 1995 (UNISPAL A/51/889).