La 22 decembrie 1992, la Geneva, Conferința suplimentară a plenipotențiarilor a încheiat Constituția și Convenția Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. Originale în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, depuse în arhivele Uniunii; în caz de discordanță prevalează textul francez (Constituție, articolul 58(4)–(5)). Depozitar: Secretarul general al UIT. Înregistrare: UNTS 31251, vol. 1825–1826. Constituția, articolul 58(1): forța între membrii care și-au depus instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare înainte de acea dată este 1 iulie 1994. Articolul 58(2): de la acea dată, între părți, abrogă și înlocuiește Convenția internațională a telecomunicațiilor (Nairobi, 1982). Rezoluția 1 a conferinței a prevăzut aplicare provizorie a dispozițiilor privind noua structură de la 1 martie 1993.

Preambulul recunoaște dreptul suveran al fiecărui stat de a reglementa telecomunicațiile. Articolul 4: instrumentele Uniunii sunt Constituția (instrumentul de bază), Convenția care o completează și Regulamentele administrative — Regulamentul internațional al telecomunicațiilor și Regulamentul radiocomunicațiilor — obligatorii; Constituția prevalează asupra Convenției și a regulamentelor, Convenția asupra regulamentelor. Articolul 6: membrii sunt ținuți să le respecte în oficiile și stațiile de servicii internaționale sau capabile de interferență dăunătoare, cu excepția articolului 48, și să impună respectarea agenților autorizați.

Articolul 1: scopurile includ cooperarea pentru îmbunătățirea și folosirea rațională a telecomunicațiilor, asistență tehnică țărilor în dezvoltare, eficiența serviciilor, extinderea tehnologiilor noi, folosirea serviciilor pentru relații pașnice și armonizarea acțiunilor membrilor. În acest scop, Uniunea alocă benzi ale spectrului, înregistrează atribuiri de frecvențe și poziții pe orbita geostaționară ca să evite interferența dăunătoare, facilitează standardizarea mondială și promovează măsuri pentru siguranța vieții prin cooperarea serviciilor. Nu e un ghid de alocare a frecvențelor.

Articolul 7: structura — Conferința plenipotențiarilor (organ suprem), Consiliul, conferințe mondiale de telecomunicații internaționale, Sectorul radiocomunicații (inclusiv Consiliul regulamentelor radio), Sectorul standardizare, Sectorul dezvoltare, Secretariatul general. Articolul 8: plenipotențiarii se convoacă la patru ani; stabilesc politicile generale din articolul 1, baza bugetului și un plafon de cheltuieli, aleg membrii Consiliului. Articolul 2: membrii sunt statele părți la o convenție anterioară, state membre ONU care aderă după articolul 53, și alte state cu aprobarea a două treimi.

Articolul 52: ratificare, acceptare sau aprobare simultană, un singur instrument, depus la Secretarul general; timp de doi ani de la forță, un semnatar fără instrument păstrează drepturile din articolul 3, apoi pierde dreptul de vot până la depunere. Articolul 54: regulamentele administrative sunt instrumente internaționale obligatorii; ratificarea Constituției și a Convenției constituie consimțământul de a fi legat de regulamentele adoptate înainte de semnare, sub rezerva rezervelor menținute. Articolul 56: diferende prin negociere, canale diplomatice, tratate de reglementare sau, în lipsă, arbitraj după Convenție; Protocolul facultativ privind soluționarea obligatorie se aplică doar între părțile la el. Articolul 57: denunțare simultană, cu efect la un an.

Lista semnatarilor și a părților nu este reprodusă aici. Actele finale cuprind și rezoluții și o recomandare, nerezumate articol cu articol.

Sediul UIT, Geneva, nu sala conferinței. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: Constitution and Convention of the International Telecommunication Union. Textul: Final Acts of the Additional Plenipotentiary Conference (Geneva, 1992).