Pe 19 decembrie 1954, la Paris, este deschisă semnării Convenția culturală europeană a Consiliului Europei. Textele autentice sunt engleza și franceza. Depozitarul este secretarul general al Consiliului Europei. Convenția are unsprezece articole.

Articolul 1 cere fiecărei Părți să ia măsuri potrivite pentru a ocroti și a încuraja dezvoltarea contribuției sale naționale la patrimoniul cultural comun european. Articolul 2 cere, pe cât este posibil, încurajarea studierii, de către propriii resortisanți, a limbilor, a istoriei și a civilizației celorlalte Părți și a studierii propriei limbi, istorii și civilizații pe teritoriul celorlalte Părți, și sprijinirea cetățenilor altor Părți care întreprind astfel de studii. Articolul 3 cere consultări reciproce în cadrul Consiliului Europei pentru a acționa de comun acord în domeniul activităților culturale de interes european.

Articolul 4, în măsura posibilului, cere înlesnirea circulației și a schimbului de persoane, precum și de obiecte de valoare culturală. Articolul 5 cere ca obiectele de valoare culturală europeană protejate pe teritoriul Părții să fie considerate parte integrantă a patrimoniului cultural comun european și să fie luate măsuri potrivite pentru a le ocroti și a asigura un acces rezonabil.

Articolul 6 desemnează secretarul general ca destinatar al notificărilor prevăzute. Articolul 7 permite Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei să facă Părților recomandări în scopul punerii în aplicare a convenției.

Articolul 8 deschide convenția semnării membrilor Consiliului Europei și o supune ratificării; instrumentele se depun la secretarul general. Articolul 9 prevede că convenția intră în vigoare de îndată ce trei membri au depus instrumentele de ratificare. Aceste condiții s-au împlinit ulterior; convenția a intrat în vigoare pe 5 mai 1955. Pentru fiecare membru care ratifică ulterior, ea intră în vigoare la data depunerii. După intrarea în vigoare, Comitetul de Miniștri poate invita orice alt stat european să adere. Articolul 10 permite denunțarea după cinci ani de la data la care convenția a intrat în vigoare pentru Partea în cauză, cu un preaviz de șase luni; denunțarea capătă efect la expirarea acestui termen. Articolul 11 cere secretarului general să notifice membrilor datele de semnare, de depunere, de intrare în vigoare, invitațiile de aderare și denunțările.

Nu este Convenția europeană a drepturilor omului din 1950. Nu este Convenția UNESCO din 1972 privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural.

Imagine: Ministerul francez al Afacerilor externe, Quai d Orsay, Paris; Jebulon, 18 decembrie 2011; CC0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: European Cultural Convention. Textul tratatului: Convenția culturală europeană, Paris, 19 decembrie 1954.