La 25 octombrie 2007, la Lanzarote, în Insulele Canare, a fost deschisă spre semnare Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale, CETS nr. 201, în engleză și franceză, deopotrivă autentice, un singur exemplar depus la Secretarul General. Nu e Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, nici Protocolul opțional din 2000 privind vânzarea de copii, nici Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică. Preambulul amintește Planul de la Varșovia din mai 2005 și articolul 34 din Convenția ONU. Copil, în articolul 3: orice persoană sub 18 ani. Articolul 1: prevenire și combatere; protecția drepturilor victimelor; cooperare națională și internațională. Un Comitet al Părților supraveghează aplicarea.

Capitolele II–V cer măsuri de prevenire: conștientizare și formare pentru cei care lucrează cu copii în educație, sănătate, protecție socială, justiție, sport și agrement; verificare la recrutare; educarea copiilor cu privire la riscuri, potrivit vârstei; campanii pentru public; participarea copiilor, a sectorului TIC, a turismului și a societății civile. Programe sociale multidisciplinare pentru victime; profesioniștii nu pot fi opriți de confidențialitate să semnaleze o suspiciune serviciilor competente. Intervenție pentru persoanele care riscă să recidiveze, în și în afara închisorii, după dreptul intern.

Articolele 18–23 cer incriminarea abuzului sexual — inclusiv prin constrângere, prin abuz de încredere, autoritate sau influență, și în familie — a prostituției copiilor, a producerii, oferirii, distribuirii, procurării și deținerii de materiale de abuz asupra copiilor și a accesului la ele prin tehnologii de informare, a coruperii copiilor și a solicitării prin mijloace electronice. Vârsta sub care activitatea sexuală cu un copil e interzisă o fixează fiecare parte; articolul 18.1.a nu e menit să reglementeze activități consimțite între minori. E primul tratat internațional care tratează explicit abuzul în casă și în familie. Răspundere a persoanelor juridice; confiscări; posibilitatea de a închide un local sau de a interzice activitatea profesională ori voluntară cu copii.

Articolul 25: competență pe teritoriul propriu, pe nave și aeronave, pe naționalitatea făptuitorului — inclusiv fapte comise în străinătate — și, în anumite cazuri, pe reședința obișnuită a victimei. Articolul 32: ancheta nu depinde de plângerea victimei. Articolul 33: termene de prescripție suficiente, ținând seama de vârsta victimei. Articolul 35: audieri de către personal pregătit, cât mai puține, cu posibilitatea înregistrării video ca probă. Cooperare internațională, inclusiv extrădare și asistență judiciară, pe infracțiunile din convenție.

Articolul 45: intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării a trei luni de la cinci expresii de consimțământ, dintre care cel puțin trei ale unor state membre ale Consiliului Europei. A intrat la 1 iulie 2010. Articolul 46 deschide aderarea statelor din afara Consiliului, după consultarea Părților; Tunisia a fost, ulterior, primul stat ne-membru. Denunțare cu efect în prima zi a lunii de după trei luni de la notificare. Conferința a 28-a a miniștrilor europeni de justiție, la Lanzarote, pe 25–26 octombrie; în prima zi au semnat în jur de douăzeci și cinci de state, printre care România, prin Tudor Chiuariu.

Parcul Național Timanfaya, Lanzarote, locul deschiderii. Peisaj, nu sala de semnare. Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0.

Pentru context: Lanzarote Convention. Textul: Council of Europe Convention CETS No. 201.