La 29 octombrie 1971, la Geneva, a fost încheiată Convenția pentru protecția producătorilor de fonograme împotriva duplicării neautorizate a fonogramelor lor. Un singur exemplar, engleză, franceză, rusă și spaniolă deopotrivă autentice. Depozitar: Secretarul General al ONU. Nu e Convenția de la Roma din 26 octombrie 1961 (interpreți, producători și radiodifuziune) și nu e WPPT din 1996. Preambulul spune explicit că nu prejudiciază acceptarea mai largă a Convenției de la Roma. Recunoaște lucrul UNESCO și OMPI. Articolul 1: fonogramă — orice fixare exclusiv sonoră a unei prestații sau a altor sunete (nu pista unui film); producător — cine fixează întâia oară; duplicat — articol care conține sunete luate direct sau indirect și încorporează toate sunetele sau o parte substanțială; distribuție publică — oferirea duplicatelor publicului.

Articolul 2: fiecare stat contractant protejează producătorii naționali ai altor state contractante împotriva confecționării de duplicate fără consimțământ, împotriva importului unor astfel de duplicate dacă confecționarea sau importul sunt destinate distribuției publice, și împotriva distribuției publice. Articolul 3: mijloacele sunt treaba dreptului intern: drept de autor sau alt drept specific, concurență neloială, sau sancțiuni penale. Articolul 4: durata, internă; dacă e fixată, cel puțin douăzeci de ani de la sfârșitul anului primei fixări sau al primei publicări. Articolul 5: dacă legea internă cere formalități, ele se socotesc îndeplinite dacă duplicatele autorizate sau ambalajul poartă un aviz cu simbolul (P) și anul primei publicări, vizibil; dacă nu identifică producătorul, succesorul sau licențiatul exclusiv, avizul include și numele.

Articolul 6: aceleași feluri de limite ca la autorii operelor literare și artistice; nicio licență obligatorie decât dacă duplicarea e numai pentru învățământ sau cercetare științifică, valabilă doar pe teritoriul statului care o acordă, fără export, și cu remunerație echitabilă. Articolul 7: convenția nu limitează protecția altfel asigurată autorilor, interpreților, producătorilor sau organismelor de radiodifuziune; măsura protecției interpreților e internă; nu e obligatorie aplicarea la fonogramele fixate înainte de vigoare pentru acel stat; un stat care, la data încheierii, proteja doar pe criteriul locului primei fixări poate declara la directorul general OMPI că ține acest criteriu în locul naționalității producătorului.

Articolul 8: Biroul Internațional OMPI adună și publică informații, în cooperare, după competențe, cu UNESCO și Biroul Internațional al Muncii. Articolul 9: deschisă semnării până la 30 aprilie 1972, pentru membri ONU, instituții specializate, AIEA sau părți la Statutul CIJ; ratificare, acceptare sau aderare la Secretarul General ONU; la devenirea parte, dreptul intern trebuie să poată da efect. Articolul 10: nicio rezervă. Articolul 11: intră în vigoare la trei luni după al cincilea instrument — 18 aprilie 1973 (866 UNTS 67). Denunțare cu efect la douăsprezece luni. Texte oficiale și în arabă, olandeză, germană, italiană, portugheză. Nu creează uniune, organ de guvernare sau buget.

Sediul OMPI, Geneva. Clădirea de azi, nu sala conferinței. Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0.

Pentru context: Geneva Phonograms Convention. Textul: Convention for the Protection of Producers of Phonograms Against Unauthorized Duplication of Their Phonograms.