Pe 1 decembrie 1987 a intrat în vigoare Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, deschisă spre semnare la Granada, pe 3 octombrie 1985, de Statele membre ale Consiliului Europei. Texte autentice: engleză și franceză, un singur exemplar în arhiva Consiliului; Secretarul general transmite copii certificate conforme. Nu este Convenția asupra patrimoniului mondial din 1972.

Preambulul reamintește Convenția culturală europeană de la Paris din 19 decembrie 1954, Carta europeană a patrimoniului arhitectural din 26 septembrie 1975 și Rezoluția (76) 28 din 14 aprilie 1976 privind conservarea integrată. Articolul 1: patrimoniul arhitectural cuprinde monumente (clădiri și structuri de interes istoric, arheologic, artistic, științific, social sau tehnic, cu accesorii), ansambluri de clădiri urbane sau rurale coerente topografic și situri — lucrări combinate ale omului și ale naturii, parțial construite, omogene și definibile topografic.

Articolul 2: fiecare Parte ține inventare și, la amenințare, pregătește documentație cât mai curând. Articolul 3: măsuri legale de protecție, specifice Statului sau regiunii. Articolul 4: supraveghere și autorizare; prevenirea desfigurării, degradării sau demolării; proiectele de demolare sau modificare a monumentelor protejate și cele care afectează ansambluri sau situri se supun unei autorități competente; autoritățile publice pot obliga proprietarul la lucrări sau le pot executa ele; este permisă exproprierea. Articolul 5: interzice strămutarea monumentului protejat, în tot sau în parte, decât dacă salvarea materială o impune. Articolul 25: singura rezervă admisă este la articolul 4 literele (c) și (d).

Articolul 6: sprijin financiar public, măsuri fiscale dacă este necesar, încurajarea inițiativelor private. Articolul 9: încălcările primesc un răspuns adecvat, inclusiv obligația de a demola o clădire nouă neconformă sau de a restabili starea anterioară. Articolul 10: politici de conservare integrată: protecția ca obiectiv esențial de urbanism și amenajarea teritoriului, programe de restaurare, meșteșuguri și materiale tradiționale. Articolul 11: folosirea bunurilor protejate potrivit nevoilor vieții contemporane și adaptarea clădirilor vechi la noi utilizări, cu respectarea caracterului arhitectural și istoric.

Articolul 14: informare, consultare și cooperare între Stat, autorități regionale și locale, instituții culturale, asociații și public. Articolul 15: conștientizare publică, inclusiv de la vârsta școlară. Articolul 16: formare în meseriile de conservare. Articolul 17: schimb de informații între Părți. Articolul 20: un comitet de experți, instituit de Comitetul de Miniștri în temeiul articolului 17 din Statutul Consiliului Europei, supraveghează aplicarea, raportează periodic și poate propune revizuirea. Articolul 21: convenția nu aduce atingere dispozițiilor mai favorabile din Convenția patrimoniului mondial din 1972 și din Convenția europeană asupra patrimoniului arheologic din 6 mai 1969.

Articolul 22: deschisă semnării Statelor membre; ratificare, acceptare sau aprobare, depozitate la Secretarul general; intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării a trei luni de la al treilea consimțământ al unor State membre. Articolul 23: după intrarea în vigoare, Comitetul de Miniștri poate invita State nemembre și Comunitatea Economică Europeană să adere. Articolul 26: denunțare cu efect în prima zi a lunii următoare a șase luni. Nu este Convenția de la Faro din 2005 și nu este Convenția de la Valletta din 1992.

Imagine: Palatul lui Carol al V-lea, Alhambra, Granada; Jebulon, 6 august 2014; CC0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention for the Protection of the Architectural Heritage of Europe. Textul tratatului: Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, Granada, 3 octombrie 1985.