La 12 noiembrie 1974, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin rezoluția 3235 (XXIX), Convenția privind înregistrarea obiectelor lansate în spațiul extraatmosferic. Deschisă spre semnare la 14 ianuarie 1975, la sediul ONU din New York. Șase texte egale: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă. Nu e Tratatul spațial din 1967, nu e Convenția privind răspunderea din 1972 și nu e rezoluția 1721 (XVI) din 1961, care a instituit un registru voluntar.

Preambulul amintește răspunderea internațională din Tratatul din 27 ianuarie 1967, datele de identificare din Acordul de salvare din 22 aprilie 1968 și Convenția privind răspunderea din 29 martie 1972. Vrea un registru național la statul de lansare și un registru central obligatoriu ținut de Secretarul General, ca mijloc de identificare. Articolul I: „stat de lansare” e statul care lansează sau procură lansarea, ori de pe al cărui teritoriu sau instalație e lansat obiectul; „obiect spațial” include părțile componente, vehiculul de lansare și piesele lui; „stat de înregistrare” e statul de lansare pe al cărui registru e înscris obiectul.

Articolul II: la lansarea pe orbită terestră sau dincolo de ea, statul de lansare înscrie obiectul într-un registru propriu și anunță Secretarul General că l-a instituit. Dacă sunt mai multe state de lansare, decid împreună care înregistrează, ținând seama de articolul VIII al Tratatului spațial, fără a prejudicia acordurile privind jurisdicția și controlul. Conținutul registrului național e la latitudinea statului de înregistrare. Articolul III: Secretarul General ține un Registru cu informațiile din articolul IV; accesul e deplin și deschis.

Articolul IV, de îndată ce e practicabil: numele statului sau statelor de lansare; un indicator sau număr de înregistrare; data și teritoriul sau locul lansării; parametrii orbitali de bază (perioada nodală, înclinația, apogeul, perigeul); funcția generală. Informații suplimentare, facultativ. Notificare, pe cât e fezabil, când obiectele nu mai sunt pe orbită. Articolul V: dacă obiectul e marcat cu indicatorul sau numărul, statul de înregistrare anunță acest fapt. Articolul VI: asistență la identificare, în condiții echitabile, dacă un obiect a cauzat un prejudiciu sau poate fi periculos.

Articolul VII: organizațiile interguvernamentale care desfășoară activități spațiale, dacă declară acceptarea și dacă majoritatea membrilor sunt părți la această convenție și la Tratatul spațial. Articolul VIII: forța la depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare. Colecția ONU: 15 septembrie 1976, nr. 15020, vol. 1023, p. 15 (Franța, Bulgaria, Suedia, Canada, Statele Unite). Articolul X: revizuire pe agenda Adunării la zece ani; conferință la cererea unei treimi după cinci ani. Articolul XI: retragere cu efect la un an. Nu dăm aici numărul actual de părți.

Sediul ONU, New York, văzut de pe Roosevelt Island. Locul adoptării și al deschiderii spre semnare, nu sala confirmată a votului. Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.

Pentru context: Registration Convention. Textul: UNTS vol. 1023, p. 15, nr. 15020.