La 11 aprilie 1997, la Lisabona, Consiliul Europei și UNESCO deschid spre semnare Convenția privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior în regiunea europeană — Convenția de la Lisabona.

Textul înlocuiește treptat rețeaua de tratate bilaterale și multilaterale privind echivalarea diplomelor. Principiul central: o calificare sau o perioadă de studii se recunoaște, dacă autoritatea competentă nu demonstrează diferențe substanțiale.

Depozitari sunt Secretarul general al Consiliului Europei și Directorul general al UNESCO; limbile autentice sunt engleza și franceza. Intrarea în vigoare: 1 februarie 1999.

Convenția creează Comitetul de monitorizare și rețeaua ENIC (centre naționale de informare privind mobilitatea academică). Este singurul tratat juridic al Spațiului european al învățământului superior (Procesul Bologna).

Până în 2026, 57 de state sunt părți — toate membrele Consiliului Europei, plus Australia, Canada, Sfântul Scaun, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Noua Zeelandă, Tadjikistan, Turkmenistan și Belarus. SUA a semnat, dar nu a ratificat.

Recomandările subsidiare acoperă evaluarea calificărilor străine, recunoașterea pentru refugiați și folosirea cadrelor naționale de calificări.

Convenția de la Lisabona din 11 aprilie 1997 rămâne baza legală a recunoașterii corecte a diplomelor în Europa și în statele partenere UNESCO.

Imagine: Lisabona / educație; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Lisbon Recognition Convention. Textul tratatului: Convention CETS 165 (Council of Europe).