La 23 noiembrie 2005, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin rezoluția 60/21, Convenția Națiunilor Unite privind folosirea comunicărilor electronice în contractele internaționale, pregătită de UNCITRAL. Nu s-a semnat în acea zi: articolul 16 o deschide semnării la sediul ONU din New York de la 16 ianuarie 2006 până la 16 ianuarie 2008. Arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă, texte egal autentice. Depozitar: Secretarul general al ONU. Articolul 23: forța în prima zi a lunii următoare expirării a șase luni de la depunerea celui de-al treilea instrument. Forța: 1 martie 2013. Nu e Legea-model UNCITRAL privind comerțul electronic din 1996 și nu e Convenția de la Viena privind vânzarea de mărfuri din 1980.

Articolul 1: se aplică comunicărilor electronice în formarea sau executarea unui contract între părți cu locuri de afaceri în state diferite. Articolul 2 exclude contractele în scop personal, familial sau casnic; tranzacțiile pe o bursă reglementată, schimbul valutar, sistemele interbancare de plăți și decontare; cambii, bilete la ordin, conosamente, recipise de depozit și orice titlu transmisibil care dă dreptul la livrare de mărfuri sau la o sumă de bani. Articolul 3: părțile pot exclude Convenția sau deroga de la dispozițiile ei. Articolul 8: o comunicare sau un contract nu va fi refuzat validitatea sau executorietatea numai pentru că e în formă electronică; nimeni nu e obligat să folosească comunicări electronice, dar acordul poate fi dedus din conduită.

Articolul 9: cerința de scriere e îndeplinită dacă informația e accesibilă pentru referință ulterioară; semnătura, dacă o metodă identifică partea și intenția ei și e suficient de fiabilă; originalul, dacă integritatea e asigurată de la prima generare în formă finală. Articolul 10: expedierea, când mesajul părăsește un sistem de informații sub controlul originatorului; primirea, când e capabil de a fi recuperat la adresa electronică desemnată; locul e locul de afaceri, nu locul serverului. Articolul 11: o propunere accesibilă general, inclusiv prin aplicații interactive, e invitație de a face oferte, dacă nu arată clar intenția de a fi legat. Articolul 12: un contract format cu un sistem automat de mesaje nu e invalid numai pentru că nicio persoană naturală nu a revizuit fiecare acțiune.

Articolul 20 aplică Convenția comunicărilor electronice legate de Convenția de la New York din 1958 privind sentințele arbitrale, Convenția privind termenul de prescripție (1974), CISG (1980) și alte convenții enumerate, plus, dacă nu se declară altfel, alte tratate la care statul e parte. Articolul 22: nicio rezervă. Articolul 25: denunțare cu efect în prima zi a lunii următoare expirării a douăsprezece luni.

Adoptată la New York, 23 noiembrie 2005.

Sala Adunării Generale a ONU, New York. Locul adoptării, nu o ceremonie de semnare. Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.

Pentru context: Electronic Communications Convention. Textul: ONU, rezoluția Adunării Generale 60/21.