La 11 aprilie 1980, la Viena, Conferința ONU asupra vânzării internaționale de mărfuri adoptă în unanimitate Convenția Națiunilor Unite privind contractele de vânzare internațională de mărfuri (CISG), deschisă spre semnare în aceeași zi.

Textul, elaborat de UNCITRAL pe baza lucrărilor UNIDROIT din anii 1930 și a celor două convenții de la Haga din 1964, stabilește un cadru uniform pentru formarea contractului, obligațiile vânzătorului și ale cumpărătorului și remediile în caz de neexecutare.

Convenția se aplică automat vânzărilor de mărfuri între părți cu sediul în state contractante, dacă părțile nu o exclud expres. Depozitar este Secretarul general al ONU; limbile autentice sunt araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.

Intrarea în vigoare a urmat la 1 ianuarie 1988, după zece ratificări. Până în 2025, 97 de state — reprezentând circa două treimi din comerțul mondial — sunt părți, din toate regiunile și sistemele juridice majore.

CISG a influențat dreptul comerțului transfrontalier chiar și în state neparte și stă la baza moot-ului Willem C. Vis. Articolele privind riscul, livrarea și daunele se articulează cu Incoterms, Roma I și UCP 600.

Pentru România și UE, textul rămâne instrumentul de referință când legea aplicabilă e cea a unui stat contractant și părțile nu au ales altă lege.

Convenția ONU privind vânzarea internațională de mărfuri din 11 aprilie 1980 rămâne cel mai de succes tratat de unificare a dreptului comerțului internațional.

Imagine: Viena / ONU; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: United Nations Convention on Contracts for the International Sale of Goods. Textul tratatului: CISG (UNCITRAL).