Pe 14 noiembrie 2009, la Auckland, a fost încheiată Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor de pescuit din marea liberă a Oceanului Pacific de Sud, într-un original unic. Nu este Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982, nu este Acordul din 1995 privind stocurile transzonale și înalt migratoare și nu este WCPFC. Articolul 36: deschisă spre semnare, la Wellington, douăsprezece luni de la 1 februarie 2010, pentru statele și organizația de integrare economică regională care au participat la consultările internaționale, plus orice stat cu jurisdicție asupra apelor adiacente zonei. Articolul 39: depozitar este guvernul Noii Zeelande, cu înregistrare la ONU după articolul 102 din Cartă.

Articolul 1: „resurse de pescuit” înseamnă peștii din zona convenției, inclusiv moluște și crustacee, dar nu speciile sedentare de la articolul 77 din Convenția din 1982, nu speciile înalt migratoare din anexa I a aceleiași convenții, nu speciile anadrome și catadrome, nu mamiferele marine, reptilele marine și păsările de mare. Articolul 2: obiectivul este conservarea pe termen lung și utilizarea durabilă, prin abordarea precauțională și abordarea ecosistemică. Articolul 3: pescuitul trebuie să fie proporțional cu utilizarea durabilă; suprapescuitul și capacitatea excesivă se previn sau se elimină; deciziile se bazează pe cea mai bună informație științifică disponibilă; lipsa de date nu justifică amânarea măsurilor.

Articolul 5: convenția se aplică apelor Oceanului Pacific dincolo de zonele de jurisdicție națională, după un poligon care coboară de la Australia de Vest, trece pe paralela 60 sud, urcă pe 67°16′ vest de-a lungul Chile, Peru, Ecuador și Columbia, apoi ocolește jurisdicțiile insulare din Pacific, Noua Zeelandă și Australia; plus un dreptunghi între 10° nord, 20° sud, 135° est și 150° vest. Nimic din convenție nu recunoaște pretențiile părților asupra întinderii zonelor. Articolul 4: măsurile din marea liberă și cele din zonele naționale trebuie să fie compatibile pentru stocurile transzonale.

Articolul 6: se înființează Organizația regională de gestionare a pescuitului din Pacificul de Sud: Comisie, Comitet științific, Comitet de conformitate și tehnic, Comitete subregionale de est și de vest (anexa I, meridianul 120 vest), Comitet financiar și administrativ, Secretariat. Personalitate juridică; secretariatul în Noua Zeelandă, dacă Comisia nu decide alt loc. Articolul 8: Comisia adoptă măsuri de conservare, inclusiv pentru stocuri anume, stabilește participarea la pescuit, reguli de date, proceduri de supraveghere și măsuri împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. Articolul 16: ca regulă generală, consens; altfel, procedura cu majoritate, deciziile de fond cu o majoritate de trei sferturi. Articolul 17: o decizie de fond devine obligatorie la 90 de zile; obiecție în 60 de zile, cu măsuri alternative echivalente și un grup de revizuire după anexa II.

Articolul 20: măsurile includ captura totală admisibilă sau efortul total admisibil, locuri, perioade, dimensiuni și unelte; pentru un stoc transzonal, captura totală admisibilă pe tot arealul cere consimțământul expres al statului de coastă. Măsurile de urgență, inclusiv între sesiuni, nu sunt deschise obiecției de la articolul 17. Anexa III: pentru stavridul chilean Trachurus murphyi, Comisia acordă, după caz, prioritate stabilirii unei capturi totale admisibile. Articolele 25–28: îndatoriri ale statului de pavilion și ale statului de port, supraveghere și un program de observatori. Articolul 19: cerințele speciale ale statelor în curs de dezvoltare, în special ale insulelor mici, și un fond pentru participarea lor.

Articolul 38: convenția intră în vigoare la 30 de zile după al optulea instrument, care trebuie să cuprindă cel puțin trei state de coastă adiacente (și de la est, și de la vest de meridianul 120 vest) și cel puțin trei state care nu sunt de coastă, ale căror nave pescuiesc sau au pescuit în zonă. SPRFMO: 24 august 2012. Articolul 43: nicio rezervă. Articolul 42: încetare automată dacă numărul părților scade sub patru. Anexa IV: o entitate de pescuit poate depune, după intrarea în vigoare, un angajament scris de a respecta convenția. Nu este prima sesiune a Comisiei din ianuarie 2013 și nu este CCAMLR.

Imagine: Auckland de la Viaduct Basin, locul încheierii; Bernard Spragg, 11 iunie 2012; CC0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: South Pacific Regional Fisheries Management Organisation. Textul tratatului: Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor de pescuit din marea liberă a Oceanului Pacific de Sud, Auckland, 14 noiembrie 2009 (ATS 2012 nr. 28).