Convenția vamală dintre Țările de Jos și Uniunea Economică belgo-luxemburgheză a fost semnată la Londra, pe 5 septembrie 1944, în trei originale, textele francez și neerlandez la fel de autentice. Plenipotențiari: Paul-Henri Spaak și Camille Gutt (Belgia), Joseph Bech și Pierre Dupong (Luxemburg), Eelco van Kleffens și Johannes van den Broek (Țările de Jos). Guvernele erau încă în exil. Nu e Uniunea Economică Benelux de la Haga din 1958, care a înlocuit-o în 1960, nici protocolul de precizare din 14 martie 1947.

Preambulul urmărește, la eliberarea teritoriilor, o comunitate vamală ca treaptă spre o uniune durabilă. Articolul 1: aceleași drepturi de vamă la intrare, după tariful anexat — cadru, fără liste. Accizele și alte taxe interne rămân, cu dreptul de a le modifica. Articolul 2: nicio vamă între Țările de Jos și uniunea belgo-luxemburgheză.

Articolele 3–6 înființează Consiliul administrativ al vămilor, o comisie de litigii, un consiliu pentru reglementarea comerțului exterior (licențe și contingente, la nivel de coordonare) și un consiliu al acordurilor comerciale cu terții. Articolul 7: măsurile comune sunt luate de miniștrii competenți și supuse instanțelor interne.

Articolul 8, în textul din 1944: ratificare și intrare în vigoare la opt zile după schimbul instrumentelor; denunțare cu preaviz de un an; convenția cade când intra în vigoare uniunea economică de durată. Articolul 9: aplicare provizorie de la reinstarea guvernelor belgian și neerlandez, cu preaviz de șase luni. Baza de date neerlandeză înregistrează aplicare provizorie din 1 mai 1945 și forță de la 1 ianuarie 1948, după protocolul de la Haga care a reformulat articolul 8.

Spaak a anunțat semnarea într-o circulară din 9 septembrie 1944. Textul consultat e originalul din 1944 publicat de CVCE, nu consolidarea din Mémorialul luxemburghez din 1947. Acronimul „Benelux” e ulterior; instrumentul se numește convenție vamală.

Coperta: Foreign Office din Whitehall, Londra, capitala de exil la data semnării; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: London Customs Convention; Convention douanière néerlando-belgo-luxembourgeoise (Londres).