La 8 noiembrie 1968, la Viena, a fost încheiată Convenția privind indicatoarele și semnalele rutiere, la Conferința ONU asupra circulației rutiere (7 octombrie–8 noiembrie). Cinci texte egale: chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă. Depozitar: Secretarul General. Nu e Convenția de la Viena privind circulația rutieră, deschisă tot atunci, și nu e Protocolul de la Geneva din 1949.

Preambulul: uniformitatea internațională a indicatoarelor, semnalelor, simbolurilor și marcajelor e necesară pentru a înlesni circulația rutieră internațională și a spori siguranța. Articolul 2: anexele 1–9 (avertizare, prioritate, treceri la nivel, reglementare, informare, staționare și parcare, panouri suplimentare, marcaje, reproduceri color) fac parte integrantă din convenție. Articolul 5: trei clase — avertizare de pericol; reglementare (prioritate, interdicție sau restricție, obligație); informare (avans, direcție, identificare a drumului și a locului, confirmare și alte informații). Unde există alegere între semne, părțile adoptă unul singur pe tot teritoriul și caută acorduri regionale.

Articolul 3: părțile acceptă sistemul și îl adoptă cât mai curând. Unde convenția prescrie un semn pentru o regulă, nu folosesc altul; unde nu prescrie, pot folosi semne proprii, compatibile. Derogări experimentale temporare pe anumite sectoare. În cel mult patru ani de la forță pe teritoriul lor, înlocuiesc semnele care au caracteristicile sistemului dar alt înțeles; în cel mult cincisprezece ani, pe cele neconforme, cu posibilitatea de a le păstra alături în perioada de familiarizare. Nu sunt obligate să adopte toate tipurile; limitează numărul la strict necesar. Articolul 4: fără afișe străine de scop pe indicator sau suport, fără dispozitive care confundă, orbesc sau distrag.

Capitolele următoare descriu amplasarea, semnalele luminoase pentru vehicule și pietoni, marcajele (linia continuă nu se trece; linia întreruptă ghidează sau avertizează; vopsea galbenă sau albă, albastru pentru locuri de parcare) și lucrările pe carosabil. Articolul 37: deschisă spre semnare la sediul ONU din New York până la 31 decembrie 1969 pentru membri ONU, agenții specializate, AIEA, părți la Statutul CIJ și state invitate. Articolul 39: forța la douăsprezece luni după al cincisprezecelea instrument. Colecția ONU: 6 iunie 1978, nr. 16743, vol. 1091, p. 3.

Articolul 40: la forță, termină și înlocuiește, între părți, Convenția de la Geneva din 30 martie 1931 privind unificarea semnalelor rutiere sau Protocolul de la Geneva din 19 septembrie 1949. Nu tratăm aici amendamentele ulterioare și nu dăm numărul actual de părți.

Neue Burg, Hofburg, Viena. Palatul conferințelor din oraș, nu sala confirmată a semnării. Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0.

Pentru context: Vienna Convention on Road Signs and Signals. Textul: UNTS vol. 1091, p. 3, nr. 16743.