📅 Vineri, 19 Dec 2025
🌍 | 🇷🇴 România | RO
Adevărul despre România, spus de jurnaliști independenți. Contribuie și tu — trimite-ne o știre sau o opinie.

Moșteanu, lecții de democrație cu dublă măsură

Politica externă

Moșteanu, lecții de democrație cu dublă măsură

Moșteanu, lecții de democrație cu dublă măsură

23 Vizualizări
0 Comentarii
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, și-a găsit timp să mai dea cu piatra în Rusia, punând România într-o poziție extremă față de o putere care, indiferent de simpatii sau antipatii, rămâne un imperiu. Declarațiile sale nu au fost simple critici, ci insulte aruncate cu aer de superioritate: Putin ar fi ultimul om care să dea lecții de democrație, alegerile de la Kremlin sunt "o farsă", iar adversarii politici ar fi aruncați pe geam. Umor ieftin, cu bancuri despre "curentul care împinge", menit să smulgă aplauze.

https://youtu.be/gKmAo2JspBs

Problema? Moșteanu nu are statura pentru un asemenea joc. România nu e un copil care să facă giumbușlucuri în fața unui gigant geopolitic doar pentru ca ministrul Apărării să bifeze o replică "tare". În loc să-și cântărească vorbele, Moșteanu se aruncă în declarații care pun țara într-un conflict verbal direct cu o superputere nucleară.

Mai mult, discursul lui miroase a ipocrizie. Cum să vorbești despre "farse electorale" în Rusia când chiar coaliția din care faci parte - PSD, PNL, USR și UDMR - a participat la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie? Cum să ții lecții de democrație când propriul partid și-a abandonat candidatul, trădându-și electoratul? Când mecanismele de putere din România sunt controlate prin aranjamente de culise, cine e în poziția morală să arate cu degetul spre Moscova?

Un ministru al Apărării are datoria să apere securitatea României, nu să facă stand-up politic pe seama unui imperiu. Declarațiile lui Moșteanu nu întăresc poziția țării, ci o vulnerabilizează. România devine astfel un pion expus, prins între aroganța unor politicieni locali și reacțiile dure pe care le poate provoca la Kremlin un asemenea limbaj.

În timp ce Moșteanu dă lecții de democrație, românii își aduc aminte că aici, acasă, democrația e călcată în picioare chiar de cei care pozează în moraliști.


Distribuie articolul:

0 Comentariis

Lasă un comentariu

Nota comentariu: Emailul nu va fi publicat. Câmpurile marcate * sunt obligatorii.

Nu există comentarii la acest articol.

Secțiuni utile