La 18 septembrie 1739, în tabăra marelui vizir de lângă Belgrad, Wilhelm Reinhard von Neipperg a încheiat, pentru împăratul Carol al VI-lea, pacea cu Poarta Otomană. Mediator e ambasadorul francez Louis Sauveur de Villeneuve. Instrumentul, unul dintre ultimele tratate internaționale redactate în latină, închide războiul austro-otoman din 1737–1739. Nu e tratatul rusesc semnat tot acolo, nici definitivarea de la Niš din 3 octombrie.

Habsburgii cedează trei ținuturi câștigate la Passarowitz, pe 21 iulie 1718: Regatul Serbiei cu Belgradul, Banatul Craiovei (Oltenia, Valahia Mică) și fâșia bosniacă a Posavinei. Noua linie e pe Sava și Dunăre. Banatul Timișoarei rămâne habsburgic. Malul stâng al Dunării și Savei, în partea ungară, rămâne Austriei; cetatea Böğürdelen (Šabac), pe Sava, rămâne Porții.

Belgradul trece Porții. Fortificațiile, tabierele, depozitele de muniție și zidul de varoș ridicate de austrieci după 1718 urmează să fie dărâmate; tunurile, muniția și zahereaua rămân evacuanților. Textul german de la Viena, tipărit după exemplarul imperial, e titrat Definitif Friedens-Tractat și poartă data taberei otomane.

Preliminariile fuseseră parafate pe 1 septembrie. Între timp Viena îi revocase lui Neipperg puterile de negociere, dar vestea a ajuns după semnare. Bătălia de la Grocka, 21–22 iulie, e înfrângerea lui Wallis, nu actul de pace. Convenția de la Constantinopol din 28 decembrie e schimbul ulterior de instrumente, tot prin mediere franceză, nu acest tratat.

Nu e Karlowitz din 1699, nu Passarowitz din 1718, nu Sistova din 1791 și nu articolele ruso-otomane despre Azov, Kabarda și Marea Neagră. Neipperg și Wallis au fost arestați după întoarcere; eliberarea a venit după moartea lui Carol al VI-lea, în 1740. Următoarea ocupație habsburgică a Serbiei e războiul din 1788–1791, nu o clauză de aici.

Planul Belgradului în anul cesiunii către Poartă. Imagine: Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Treaty of Belgrade. Textul tipărit: Der Definitif Friedens-Tractat, 18 Septemb. 1739.