La 14 ianuarie 1814, la Kiel, în ducatul Holstein, se semnează două tratate de pace. Limba: franceză. Edmund Bourke, șambelan danez, cu baronul Gustaf af Wetterstedt, pentru Suedia: 28 de articole și unul separat. Același Bourke, cu Edward Thornton, trimis britanic la curtea suedeză: 14 articole. Danemarca-Norvegia iese din alianța cu Napoleon. Bernadotte, prinț moștenitor suedez, ocupase Schleswig și Holstein în decembrie.

Tratatul danezo-suedez, articolul 1: pace, prietenie și bună înțelegere. Articolul 3: Frederic al VI-lea declară război împăratului francezilor și pune un contingent danez sub comanda prințului moștenitor, după tratatul semnat în aceeași zi cu George al III-lea. Articolul 4: regele Danemarcei renunță, irevocabil și pentru totdeauna, pentru sine și urmași, la toate drepturile asupra Regatului Norvegiei — episcopiile Christiansand, Bergen, Akershus și Trondheim, cu Nordland și Finnmark până la granița rusă, locuitorii, orașele, porturile, fortărețele și insulele. Groenlanda, Feroe și Islanda sunt scoase din cesiune. Supușii norvegieni sunt dezlegați de jurământul față de coroana daneză. Norvegia devine un regat unit cu Suedia, în proprietate deplină și suveranitate a regelui suedez.

Articolul 5: locuitorii Norvegiei își păstrează legile, scutirile, drepturile și privilegiile. Articolul 6: Suedia preia partea de datorie publică daneză corespunzătoare populației și veniturilor Norvegiei; comisari la Copenhaga într-o lună de la schimbul ratificărilor. Articolul 7: Suedia cedează Danemarcei Pomerania suedeză și insula Rügen, pe aceleași termene. Articolul 8: pomeranii își păstrează legile din actele constituționale din 1810 și 1811. Articolul 12: universitatea de la Christiania rămâne; cea de la Greifswald trece cu Pomerania.

Articolul 15: ostilitățile încetează la semnare. Schleswig, cu Frederiksort, se evacuează imediat; Holstein, după ratificări, în afara corpului care blochează Hamburgul; Glückstadt, după ratificarea daneză și cea provizorie a prințului moștenitor. Trupele suedeze intră în Norvegia; Pomerania se predă când Fredriksten, Kongsvinger, Fredrikstad și Akershus sunt ocupate. Articolul 17: schimb de prizonieri. Articolul 27: se confirmă păcile de la Copenhaga (1660), Stockholm (1720), Frederiksborg (1720) și Jönköping (1809), cât nu contrazic textul de la Kiel.

Tratatul danezo-britanic, articolul 3: Londra înapoiază posesiunile daneze ocupate, afară de Helgoland, asupra căruia George al III-lea primește suveranitate deplină și nelimitată. Articolul 6: Danemarca pune 10.000 de oameni sub comanda aliată, cu 400.000 de lire sterline pe an, în rate lunare. Articolul 8: interzicerea comerțului cu sclavi. Articolul 10: Marea Britanie promite să negocieze o despăgubire pentru cesiunile către Suedia. Două articole adăugate la Bruxelles, pe 7 aprilie, ocrotesc proprietatea daneză din colonii trei ani.

Norvegia nu se predă. Elita din Christiania îl alege pe prințul Christian Frederik; la Eidsvoll, pe 17 mai, o constituție. Suedia refuză să predea Pomerania. Un război scurt, apoi Convenția de la Moss. Stortingul extraordinar îl alege pe Carol al XIII-lea rege al Norvegiei, pe 4 noiembrie. Uniunea personală ține până în 1905.

La Viena, Pomerania suedeză trece Prusiei. Danemarca primește ducatul Lauenburg, la hotarul Holsteinului, plus plăți. Groenlanda, Islanda și Feroe rămân daneze. Norvegia va mai disputa Groenlanda de Est, în 1931–1933, și va pierde.

Imagine: Rüdiger Stehn, Castelul din Kiel, 19 septembrie 2017, CC BY-SA 2.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Kiel. Textul tratatului: Fredstraktat imellem Danmark og Sverige, Kiel, 14 januar 1814 (Schou).