Pe 11 decembrie 1946, la Lake Success, New York, este semnat Protocolul de amendare a acordurilor, convențiilor și protocoalelor privind stupefiantele încheiate la Haga pe 23 ianuarie 1912, la Geneva pe 11 februarie 1925, 19 februarie 1925 și 13 iulie 1931, la Bangkok pe 27 noiembrie 1931 și la Geneva pe 26 iunie 1936. Nu este Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 și nu este Protocolul de la Paris din 19 noiembrie 1948.

Preambulul constată că Societatea Națiunilor deținea îndatoriri și funcții în aceste instrumente, că dizolvarea ei impune continuitate și că este potrivit ca aceste îndatoriri să fie îndeplinite de acum înainte de Organizația Națiunilor Unite și de Organizația Mondială a Sănătății sau de Comisia sa interimară. Textele autentice ale protocolului sunt chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Anexa, care reproduce instrumentele amendate, este autentică doar în engleză și franceză.

Articolul I obligă părțile, între ele și pentru instrumentele la care sunt parte, să recunoască forță juridică deplină amendamentelor din anexă și să le aplice. Articolul II autorizează secretarul general al ONU să preia imediat sarcinile secretarului general al Societății Națiunilor. Până la intrarea în vigoare a amendamentelor la convențiile din 1925 și 1931, Comitetul central permanent și Organul de control își păstrează componența; locurile vacante la Comitet pot fi ocupate de Consiliul Economic și Social. Dacă OMS nu este încă în măsură, funcțiile ei le exercită provizoriu Comisia interimară.

Articolul III transferă secretarului general al ONU funcțiile pe care guvernul Țărilor de Jos le avea, prin articolele 21 și 25 ale Convenției de la Haga din 1912, și pe care Adunarea Societății Națiunilor i le încredințase, cu consimțământul acelui guvern, pe 15 decembrie 1920. Articolul IV cere secretarului general să pregătească textele revizuite. Articolul V deschide protocolul semnării sau acceptării de către statele părți la cele șase instrumente cărora li s-a comunicat textul. Articolul VI permite aderarea prin semnare fără rezervă de aprobare, prin semnare cu rezervă urmată de acceptare, sau prin acceptare prin depunerea unui instrument la secretarul general.

Articolul VII prevede că protocolul intră în vigoare pentru fiecare parte la data semnării fără rezervă sau a depunerii acceptării. Amendamentele din anexă intră în vigoare pentru fiecare instrument când o majoritate a părților acestuia au devenit părți la protocol. În aceeași zi, fără rezervă, semnează, printre altele, Afganistan, Argentina, Belgia, Canada, Chile, China, Columbia, India, Iran, Mexic, Noua Zeelandă, Pakistan, Polonia, Regatul Unit, Republica Dominicană, Siria, Turcia și RSS Bielorusă. Statele Unite acceptă ulterior, pe 12 august 1947. Amendamentele la Convenția din 13 iulie 1931 intră în vigoare pe 10 octombrie 1947.

Articolul VIII cere înregistrarea și publicarea amendamentelor, conform articolului 102 din Cartă. Articolul IX depune protocolul în arhivele Secretariatului. O copie certificată, cu anexa, se trimite părților la instrumentele din 1912–1936, membrilor ONU și statelor nemembre menționate la articolul IV. Comisia de stupefiante, numită de Consiliul Economic și Social, preia funcțiile de orientare ale fostului Comitet consultativ al Societății Națiunilor privind opiul și drogurile periculoase.

Nu este prima sesiune a Comisiei de stupefiante și nu este Convenția din 1936 ca atare, ci transferul funcțiilor ei către ONU. Nu este Convenția unică din 1961, care a înlocuit ulterior acest protocol, în afară de ceea ce privea Convenția din 1936.

Imagine: sala de ședințe a ONU, Lake Success; Willem van de Poll, iunie 1948; CC0, Wikimedia Commons / Nationaal Archief. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: 1946 Lake Success Protocol. Textul tratatului: Protocol de amendare a acordurilor, convențiilor și protocoalelor privind stupefiantele, Lake Success, 11 decembrie 1946.