La Londra, la 30 decembrie 1966, printr-un schimb de note, Guvernul Statelor Unite ale Americii și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord convin ca insulele Diego Garcia și restul arhipelagului Chagos, precum și Aldabra, Farquhar și Desroches, care alcătuiesc Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, să fie disponibile pentru nevoile de apărare ale celor două guverne. Nota americană nr. 25, semnată de ambasadorul David Bruce, și răspunsul britanic semnat de Chalfont pentru secretarul de stat sunt în engleză; acordul intră în vigoare la data răspunsului.

Punctul (1) prevede că Teritoriul rămâne sub suveranitatea Regatului Unit. Punctul (2) pune insulele la dispoziție pentru nevoile de apărare ale ambelor guverne. Pentru prima cerință americană privind o insulă anume, autoritățile consultă timpul necesar măsurilor administrative britanice. Înainte ca oricare dintre guverne să construiască sau să instaleze o instalație, ambele aprobă în principiu necesitatea ei, iar autoritățile administrative convin asupra zonelor și cerințelor tehnice. În circumstanțe de urgență care cer folosirea temporară a unei insule sau a unei părți nefolosite atunci pentru apărare, această procedură nu se aplică, cu condiția ca măsurile pentru bunăstarea locuitorilor să fie luate spre satisfacția comisarului Teritoriului; fiecare guvern înștiințează prompt celălalt, iar consultarea înainte de o astfel de folosire de către Statele Unite se face cât mai curând posibil.

Punctul (3) rezervă Regatului Unit dreptul de a îngădui unor terți folosirea instalațiilor de apărare finanțate britanic, după consultare, acolo unde este cazul, cu Statele Unite; folosirea de către un terț a instalațiilor americane sau finanțate în comun este supusă acordului celor două guverne. Punctul (4) pune amplasamentele necesare la dispoziția autorităților americane fără plată. Punctul (5) prevede că, în mod obișnuit, fiecare guvern suportă pregătirea amplasamentului, construcția, întreținerea și funcționarea instalațiilor pentru propriile cerințe; în limita capacităților, aceste instalații sunt disponibile forțelor celuilalt guvern, prin aranjamente la nivel de servicii, iar finanțarea comună se discută de la caz la caz.

Punctul (6) interzice, în principiu, autorizarea aeronavelor comerciale pe aerodromurile militare din Teritoriu, cu rezerva britanică de a îngădui, în împrejurări excepționale, o astfel de folosire, după consultarea autorităților care le operează. Punctul (7) îngăduie Statelor Unite să-și aleagă liber contractanții și sursele de echipament, materiale, provizii sau personal, cu obligația de a folosi, pe cât este practic posibil, lucrători din Mauritius și Seychelles, și cu consultare înainte de a introduce contractanți sau lucrători dintr-o țară terță.

Punctul (8) trimite la anexa I pentru scutirile de taxe vamale și alte impozite asupra bunurilor aduse în Teritoriu în legătură cu acordul și pentru scutirea de impozitare a anumitor persoane. Punctul (9) trimite la anexa II pentru jurisdicția penală și pentru pretenții: autoritățile Teritoriului și cele militare americane își acordă asistență la cercetări și la predarea persoanelor; o sentință capitală nu se execută în Teritoriu de către autoritățile militare americane; Statele Unite se angajează să plătească o despăgubire justă și rezonabilă pentru pretenții civile, altele decât cele contractuale, izvorâte din acte sau omisiuni ale membrilor forțelor americane în îndeplinirea îndatoririi oficiale.

Punctul (10) definește personalul contractanților, persoanele aflate în întreținere, membrii forțelor americane, autoritățile și contractanții americani și forțele Statelor Unite, inclusiv Garda de Coastă. Punctul (11) consemnează că cele două guverne au în vedere ca insulele să rămână disponibile pentru nevoile de apărare pe o perioadă nedeterminat de lungă; după o perioadă inițială de cincizeci de ani, acordul continuă încă douăzeci de ani, afară dacă, cu cel mult doi ani înainte de sfârșitul perioadei inițiale, oricare dintre guverne notifică denunțarea, caz în care acordul încetează doi ani de la acea notificare. Textul nu este acordurile suplimentare privind Diego Garcia din 1972 și 1976 și nici un tratat ulterior privind suveranitatea arhipelagului.

Imagine: laguna de la Diego Garcia; foto U.S. Navy, Isaac Rodriguez, 13 octombrie 2025; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: UK-US Exchange of Notes on the British Indian Ocean Territory. Textul tratatului: Schimb de note privind disponibilitatea pentru apărare a Teritoriului Britanic din Oceanul Indian, Londra, 30 decembrie 1966, UNTS 603 I-8737.