La 22 aprilie 1955, la Bandung, în timpul Conferinței Afro-Asiatice, Zhou Enlai și Sunario semnează Acordul privind dubla cetățenie dintre Republica Populară Chineză și Indonezia.

Textul obligă chinezii indonezieni cu dublă cetățenie să aleagă o singură naționalitate, încheind conflictul istoric dintre jus sanguinis chinezesc (legea Qing din 1909, reafirmată de Republica Chineză în 1929) și jus soli colonial olandez din 1910.

Limbile autentice: chineza și indoneziana. Intrarea în vigoare: 20 ianuarie 1960, după schimbul instrumentelor de ratificare la Beijing. Tratatul a expirat la 20 ianuarie 1980.

Ratificarea indoneziană a fost întârziată de crize de guvern și de opoziția partidelor musulmane și socialiste; DPR a ratificat în decembrie 1957. China a ratificat prin Comitetul permanent al Adunării Naționale Populare pe 30 decembrie 1957.

Notele Ali Sastroamidjojo–Zhou din iunie 1955 au clarificat că unele persoane cu poziție social-politică clar indoneziană pot fi considerate ca având o singură cetățenie, fără procedura de opțiune.

Textul integral e pe Wikisource. Tratatul a fost un test al politicii Chinei față de diaspora și al Indoneziei față de minoritatea chineză după independență.

Tratatul sino-indonezian privind dubla cetățenie din 22 aprilie 1955 rămâne acordul Bandung care a forțat alegerea unei singure naționalități.

Imagine: Bandung; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Sino-Indonesian Dual Nationality Treaty. Textul tratatului: Agreement on Dual Nationality (Wikisource).