Pe 2 noiembrie 2010, la Londra, premierul britanic David Cameron și președintele francez Nicolas Sarkozy au semnat două tratate bilaterale, în engleză și franceză, egal autentice: Tratatul de cooperare în apărare și securitate și Tratatul privind instalațiile comune de radiografie și hidrodinamică. Nu sunt Entente Cordiale din 1904 și nu sunt Acordul de la Lancaster House din 1979 privind Zimbabwe.

În tratatul de apărare, articolul 1 angajează părțile la un parteneriat pe termen lung: coordonarea capacităților pentru tot spectrul de misiuni; industria de apărare, cercetarea și programele de echipament; desfășurarea împreună, când ambele convin, sub egida ONU, NATO, Politicii de securitate și apărare comună a UE, a unei coaliții sau bilateral, plus sprijin de la caz la caz când doar una este angajată; viabilitatea și siguranța descurajărilor naționale, potrivit Tratatului de neproliferare nucleară; sprijin pentru acțiunea în ONU, NATO și UE și complementaritatea NATO–UE. Controlul forțelor, decizia de a le folosi și folosirea forței rămân suveranitate națională.

Articolul 2 enumeră domeniul: scrisoarea de intenție a miniștrilor apărării (exerciții, doctrină, personal, punerea în comun a materialelor); Grupul de lucru de nivel înalt pentru industrie și armament; instalații comune; vânzare, împrumut sau achiziție de la terți; baze industriale și centre de excelență; detașări; schimb de informații de planificare; schimb de date clasificate, sub rezerva reglementărilor naționale. Articolul 4: bilanț anual al președintelui francez și al premierului britanic; coordonare printr-un Grup de nivel înalt, cu decizii prin consens. Articolul 5: desfășurarea și folosirea forțelor rămân responsabilitate națională; o operație comună sau în numele celeilalte părți cere comandă expresă și acord scris, cu obiective, scară, misiune, durată, stare finală și temei de drept internațional.

Articolul 6 garantează accesul neîngrădit la instalațiile, echipamentele și funcțiile de sprijin devenite comune sau de care una depinde, inclusiv după denunțarea aranjamentului, până la o alternativă rezonabilă. Articolul 7: compararea obiectivelor de capacitate și consultare înainte de programe semnificative. Articolul 8: facilitarea transferurilor de echipament, accesul la piețe și la contracte guvernamentale, exportul produselor comune, în cadrul dreptului UE și al altor obligații internaționale. Articolul 14: tratatul rămâne în vigoare până la denunțare, cu preaviz de cel puțin doisprezece luni. Articolul 17: intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după depozitarea ultimului instrument de ratificare. A intrat în vigoare la 1 iulie 2011 (UKTS 36/2011, Cm 8174).

Al doilea tratat, articolul 1, creează programul TEUTATES: instalația comună de radiografie și hidrodinamică EPURE la Valduc (CEA-DAM) și Centrul de dezvoltare tehnologică (TDC) la Stabilimentul Armelor Atomice (AWE) de la Aldermaston. Articolul 2: echipe mixte, cu zone naționale și comune; încercări hidrodinamice naționale la EPURE fără inspectarea celeilalte părți. Articolul 4: faza 1 a EPURE, cu punere în funcțiune în 2014; TDC, fără material fisil, până în 2014. Articolul 5: acces garantat 50 de ani. Articolul 6: Franța plătește faza 1 EPURE, Regatul Unit plătește TDC; după 1 ianuarie 2015 costurile comune se împart egal. Articolul 17: durata este ciclul de viață al instalațiilor, 50 de ani sau alt termen convenit. Articolul 20: aceeași formulă de intrare în vigoare. A intrat în vigoare la 1 septembrie 2011 (UKTS 15/2012, Cm 8289).

Tratatele nu înființează Forța expediționară comună (CJEF): acea forță, nepermanentă, ține de declarația politică de la summit, nu de articolele 1–17. Nu modifică Tratatul Atlanticului de Nord și nu sunt un tratat al UE. Modernizarea din 2025 („Lancaster House 2.0”) este un cadru ulterior, nu clauzele din 2010.

Imagine: Lancaster House, Londra, locul summitului; Gryffindor, aprilie 2006; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Lancaster House Treaties. Textul tratatului: Tratatul de cooperare în apărare și securitate, Londra, 2 noiembrie 2010 (UKTS 36/2011, Cm 8174).