La Berlinul de Est, Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană semnează Tratatul privind bazele relațiilor dintre cele două state (Grundlagenvertrag). Textul, semnat de secretarii de stat Egon Bahr și Michael Kohl, are zece articole.

Articolul 1 prevede că cele două state dezvoltă relații normale, de bună vecinătate, pe baza egalității în drepturi. Articolul 2 le cere să se călăuzească după scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, îndeosebi egalitatea suverană a tuturor statelor, respectul pentru independență, autonomie și integritate teritorială, dreptul la autodeterminare, protecția drepturilor omului și nediscriminarea.

Articolul 3, în conformitate cu Carta, cere ca diferendele dintre ele să fie soluționate exclusiv prin mijloace pașnice și ca părțile să se abțină de la amenințarea cu forța sau de la folosirea forței. Ele reafirmă inviolabilitatea, acum și în viitor, a frontierei existente între ele și se angajează să respecte pe deplin integritatea teritorială a celeilalte.

Articolul 4 pornește de la premisa că niciunul dintre cele două state nu îl poate reprezenta pe celălalt pe plan internațional și nu poate acționa în numele lui. Articolul 6 limitează jurisdicția suverană a fiecăruia la propriul teritoriu și cere respectarea independenței și autonomiei în treburile interne și externe.

Articolul 5 le obligă să promoveze relații pașnice între statele europene și să contribuie la securitate și cooperare în Europa. Ele sprijină eforturile de reducere a forțelor și armamentelor în Europa fără a dezavantaja securitatea celor vizați și, în vederea dezarmării generale și complete sub control internațional eficace, eforturile de limitare a armamentelor și de dezarmare, îndeosebi în privința armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă.

Articolul 7 declară disponibilitatea de a reglementa chestiuni practice și umanitare în cursul normalizării relațiilor și de a încheia acorduri de cooperare, pe baza tratatului și în folos reciproc, în economie, știință și tehnologie, transport, relații judiciare, poștă și telecomunicații, sănătate, cultură, sport, protecția mediului și în alte domenii; detaliile sunt convenite în Protocolul adițional. Articolul 8 prevede schimbul de misiuni permanente, stabilite la sediul respectivului guvern; chestiunile practice privind înființarea lor se tratează separat.

Articolul 9 nu aduce atingere tratatelor și acordurilor internaționale bilaterale și multilaterale deja încheiate de cele două state sau care le privesc. Articolul 10 prevede că tratatul este supus ratificării și că el intră în vigoare în ziua următoare schimbului de instrumente de ratificare; acest schimb a avut loc astfel încât tratatul a intrat în vigoare la 21 iunie 1973. Republica Federală consemnează că tratatul nu reglementează chestiunile de cetățenie; Republica Democrată, că va înlesni o reglementare a acestora. O scrisoare a lui Bahr care însoțește semnarea precizează că tratatul nu contrazice obiectivul politic al Republicii Federale de a lucra pentru o stare de pace în Europa în care națiunea germană să-și recapete unitatea prin autodeterminare liberă. Textul nu este Acordul cvadripartit asupra Berlinului din 1971, nici Acordul de tranzit din 1971 și nici Tratatul Doi plus Patru din 1990.

Imagine: fostul Staatsratsgebaude, Schlossplatz, Berlin-Mitte; Jorg Zagel, 24 aprilie 2010; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Basic Treaty, 1972. Textul tratatului: Tratatul de bază, 21 decembrie 1972, German History in Documents and Images.