Războiul Pacificului a lăsat Lima ocupată și Peru împărțit între guverne paralele. Miguel Iglesias, proclamat la Adunarea de la Montán, a cerut pacea chiar cu cesiune de teritoriu. Andrés Avelino Cáceres s-a opus; a fost învins la Huamachuco pe 10 iulie 1883. Chile l-a recunoscut pe Iglesias. Plenipotențiarii au fost Jovino Novoa Vidal pentru Chile, José Antonio de Lavalle, ministru de externe, și Mariano Castro Zaldívar pentru Peru. Bazele au fost puse pe 3 mai 1883.

La 20 octombrie 1883, la Lima — textul fusese pregătit la Ancón, lângă capitală — a fost semnat Tratatul de pace și prietenie dintre republicile Chile și Peru. Articolul 1 restabilește pacea. Articolul 2 cedează Chilei, „perpetuu și necondiționat”, provincia litorală Tarapacá, între râul Camarones la nord, Loa la sud, Bolivia la est și Oceanul Pacific la vest. Ratificările urmau să fie schimbate la Lima în cel mult 160 de zile. Senatele chiliene au aprobat în ianuarie 1884; Adunarea Națională a Peruului a ratificat pe 8 martie 1884, cu 99 de voturi contra 6.

Articolul 3, cel mai contestat, lasă provinciile Tacna și Arica, între râul Sama și Camarones, în stăpânirea Chilei pentru zece ani de la ratificare, sub legislație și autorități chiliene. Un plebiscit urma să hotărască soarta lor; țara câștigătoare plătea celeilalte zece milioane de pesos de argint chilean sau de soli peruvieni. Protocolul special pentru plebiscit nu a fost aplicat. Statutul a rămas nerezolvat până la Tratatul de la Lima din 1929: Tacna s-a întors Perului, Arica a rămas Chilei, cu o despăgubire de șase milioane de dolari.

Articolele 4–10 reglementează guano și salitrul. Chile vinde un milion de tone de guano și împarte jumătate din produsul net cu creditorii peruvieni ale căror titluri erau garantate cu guano; zăcămintele descoperite ulterior în teritoriile cedate revin exclusiv Chilei. Insulele Lobos rămân administrate de Chile până la epuizarea acelui milion de tone, apoi revin Perului, care primește jumătate din produsul guanoului de acolo. Articolul 8 precizează că Chile nu recunoaște alte credite asupra teritoriilor noi, în afara celor deja acceptate.

Articolul 11 menține, până la un tratat comercial, relațiile comerciale de dinainte de 5 aprilie 1879. Articolul 12 înființează un tribunal arbitral pentru despăgubirile cetățenilor chilieni expulzați sau deposedați. Articolul 13 recunoaște actele administrative și judecătorești din timpul ocupației militare chiliene.

Nemulțumirea a alimentat războiul civil peruvian din 1884–1885, care l-a răsturnat pe Iglesias. Protocolul Castellón–Elías din 8 ianuarie 1890 a dat Perului exploatarea guanoului din Tarapacá, cu obligația de a-l preda creditorilor. O clauză din Tratatul de la Lima a cerut Chilei să nu cedeze foste teritorii peruviene altor state fără acordul Limei; în 1975 Peru a respins o propunere de schimb de terenuri cu Bolivia.

Surse: Treaty of Ancón; Wikisource, Tratado de Ancón.