La Kars, Adunarea Națională cea Mare a Turciei semnează un tratat de prietenie cu Republicile Sovietice Socialiste Armeană, Azerbaidjană și Georgiană, cu participarea RSFS Ruse. Data instrumentului este 13 octombrie 1921. Textele autentice sunt franceză și rusă, în cinci exemplare. Semnează Kâzım Karabekir, Veli Bey, Muhtar Bey, Memduh Şevket Bey, Askanaz Mravian, Poghos Makintsian, Behboud Shahtahtinsky, Shalva Eliava, Alexander Svanidze și Iakov Ganetsky. Nu este tratatul de la Moscova, din 16 martie 1921, scos expres din articolul I. Nu este Alexandropol, din decembrie 1920.

Articolul I: tratatele anterioare asupra acestor teritorii, și cele cu terți asupra republicilor transcaucaziene, sunt nule; excepție, Moscova 16 martie 1921. Articolul II: părțile nu recunosc un act impus împotriva voinței; republicile sovietice nu recunosc un act despre Turcia pe care Adunarea Națională cea Mare nu-l recunoaște; Turcia, în acest tratat, sunt teritoriile Pactului Național din 28 ianuarie 1920; Turcia face același lucru pentru Armenia, Azerbaidjan și Georgia. Articolul III: capitulațiile, incompatibile cu suveranitatea, sunt desființate.

Articolul IV: hotarul de nord-est al Turciei, după harta Marelui Stat Major rus 1:210.000, începe la satul Sarp pe Marea Neagră, trece pe Hedis Mga, cumpăna apelor de la Șavșet–Kana Dağ, urmează vechile hotare administrative de nord ale sangeacurilor Ardahan și Kars, apoi talvegul Arpaçay și al Araxului până la gura Nijni Kara Su. Dacă textul și harta se contrazic, textul stă. O comisie mixtă de delimitare, cu un reprezentant al RSFS Ruse, pune bornele.

Articolul V: regiunea Nahcivan, în limitele anexei III, este teritoriu autonom sub protecția Azerbaidjanului. Articolul VI: Turcia cedează Georgiei suzeranitatea asupra orașului și portului Batum și a teritoriului de la nord de hotarul din articolul IV, care făcea parte din livaua Batum, cu două condiții: autonomie administrativă largă, drepturi culturale și religioase, regim agrar după voința locuitorilor; tranzit liber turcesc prin port, fără vamă și fără taxe speciale.

Articolele VII–VIII: trecerea hotarului și pășunile de vară și iarnă, între Turcia și Georgia, prin comisie mixtă. Articolul IX: regimul Mării Negre și al Strâmtorilor, la o conferință a statelor litorale, fără a atinge suveranitatea Turciei și a Istanbulului. Articolul X: niciunul nu primește pe teritoriul său organizații care pretind guvernul celuilalt sau care duc război împotriva lui. Articolul XIII: locuitorii teritoriilor a căror suveranitate trece pot părăsi țara cu bunurile, dacă renunță la cetățenie.

Articolul XV: amnistie deplină pentru infracțiuni de pe frontul caucazian. Articolul XVI: repatrierea prizonierilor militari și civili în două luni. Articolul XVII: căi ferate, telegraf, tranzit liber de persoane și mărfuri, sub regulile fiecăreia. Articolul XX: ratificare; schimbul actelor la Erevan; articolele VI, XIV, XV, XVI, XVIII și XIX produc efecte de la semnare.

Nu este Tratatul de la Sèvres, pe care articolul II îl ține departe dacă Adunarea nu-l recunoaște. Nu este Republica Turcia, proclamată în 1923. Nu este Uniunea Sovietică, din decembrie 1922. Anexa II: Turcia retrage linia de blockhaus-uri la opt verste de calea ferată Aleksandropol–Erevan pe Arpaçay și la patru pe Arax; fără fortificații și fără armată regulată dincolo de cele trebuincioase ordinii.

Pretențiile sovietice din 1945 asupra Kars, Ardahan și Artvin nu sunt acest text. Hotarul din articolul IV rămâne linia semnată la Kars.

Imagine: conacul vechi al guvernatorului, Kars, 1883, locul semnării; Adam Jones, 2011; CC BY-SA 2.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Kars. Textul tratatului: Kars Antlaşması, 13 Ekim 1921 (Wikisource).