Înainte de a analiza documentarul realizat de Recorder despre starea justiției din România, trebuie spus deschis un lucru care circulă intens în spațiul public: există ideea că o parte din echipa Recorder ar avea legături sau simpatii politice, în special cu USR. Această percepție este reală și discutată pe scară largă. Din punct de vedere jurnalistic însă, acest aspect este secundar, deoarece problemele juridice prezentate există indiferent de cine a realizat materialul și de eventualele lor afinități politice.

Chiar dacă unii consideră că documentarul a apărut într-un moment convenabil sau că ar putea distrage atenția de la subiecte precum creșterea taxelor, austeritatea sau presiunea economică asupra populației, acest lucru nu anulează faptele prezentate. Justiția românească se confruntă cu disfuncții structurale grave, iar materialul Recorder le expune cu detalii concrete, nu cu generalități.

Documentarul arată clar cum dosare importante sunt blocate, amânate sau împinse deliberat spre prescriere prin încălcarea directă a legii. Un prim mecanism esențial este modul de formare a completurilor de judecată. Legea prevede explicit repartizarea aleatorie a judecătorilor, tocmai pentru a preveni influența și aranjamentele. În practică, Recorder prezintă situații în care această randomizare nu este respectată, iar completurile sunt modificate netransparent.

Mai grav este momentul în care aceste modificări au loc. Atunci când un dosar se apropie de termenul de prescripție, legea interzice schimbarea completurilor de judecată. Scopul este clar: prevenirea tergiversării intenționate. Documentarul prezintă cazuri în care aceste reguli sunt încălcate exact în faze critice, iar dosarele sunt resetate procedural până când faptele se prescriu.

Prescripția devine astfel un instrument central al sistemului. Dosarele nu sunt soluționate prin condamnare sau achitare, ci sunt lăsate să expire. Pe hârtie, totul pare legal. În realitate, responsabilitatea dispare, iar interesul public este grav afectat.

Recorder vorbește și despre existența unor bule de putere în interiorul justiției: rețele de influență, protecții reciproce și o cultură instituțională care favorizează obediența și penalizează independența. Aceste bule nu funcționează izolat, ci sunt conectate cu alte structuri ale statului.

Un rol important în acest tablou îl are DNA, instituție care, potrivit documentarului, acționează selectiv. Lipsa de reacție în anumite dosare sensibile și concentrarea pe ținte mai ușor de gestionat creează percepția unui parchet care nu mai sparge rețele de putere, ci le evită sau le stabilizează.

La fel de problematică este absența serviciilor secrete din acest peisaj. În teorie, acestea au rolul de a apăra statul și de a preveni capturarea instituțiilor. În practică, lipsa intervenției sau a semnalelor publice în fața acestor derapaje majore întărește percepția unei cârdășii instituționale.

Toate aceste elemente construiesc imaginea unei țări acaparate. Un stat în care justiția nu mai este un arbitru, ci un mecanism de protecție pentru anumite cercuri de putere. În acest context, împrumuturile masive, creșterea datoriei publice și acceptarea aproape automată a recomandărilor FMI privind creșterea taxelor nu mai par simple decizii economice, ci părți ale aceluiași model.

Când un stat își împovărează cetățenii cu taxe mai mari, în timp ce legea nu este aplicată corect în propriul sistem judiciar, apare o concluzie dură, dar logică: statul nu mai acționează în interesul cetățenilor.

Indiferent cine a realizat documentarul, problema rămâne. Iar ignorarea ei sub pretext politic nu face decât să confirme exact ceea ce materialul descrie: un sistem care se apără pe sine, nu adevărul și nu interesul public.

Documentarul Recorder poate fi urmărit integral pentru context complet, iar fiecare cititor își poate forma propria concluzie.