La 24 octombrie 2000, la Washington, Statele Unite și Regatul Hașemit al Iordaniei au semnat Acordul privind instituirea unei zone de liber schimb, în dublu exemplar, în engleză; data corespunde zilei de 26 rajab 1421. Un text arab urmează, deopotrivă autentic după note diplomatice; la nepotrivire, prevalează engleza. Bill Clinton și regele Abdullah al II-lea au fost martori, în East Room, la Casa Albă. Nu e ALSC-ul cu Israel din 1985, nici NAFTA, nici Zona Arabă de Liber Schimb din 1997. E al patrulea acord american de liber schimb și primul cu un stat arab. Casa Albă a ținut să noteze că, întâia oară, obligațiile de muncă și de mediu stau în corpul textului, nu într-un protocol de alături.

Preambulul recunoaște economia iordaniană încă în dezvoltare, dezvoltarea durabilă, proprietatea intelectuală, standardele de muncă și aplicarea legilor de mediu și de muncă. Articolul 1 constituie zona, conform articolului XXIV GATT 1994 și articolului V GATS, și reafirmă OMC-ul; nu derogă de la tratamentul mai favorabil din alte instrumente. Articolul 2: fiecare parte elimină progresiv taxele vamale pe mărfurile originare ale celeilalte, după Anexa 2.1 și listele; tratament național după articolul III GATT; fără taxe sau contingente noi, în afara a ceea ce permite acordul. USTR: aproape toate mărfurile industriale și agricole, în zece ani. Intrarea în vigoare, 17 decembrie 2001; aplicare deplină, 1 ianuarie 2010.

Articolul 3: servicii după listele din Anexa 3.1, pe model GATS. Articolul 4: proprietate intelectuală — mărci notorii WIPO, UPOV 1991, tratatele WCT și WPPT (cu excepții de note), efort de aderare la PCT și Protocolul de la Madrid; brevete, date de reglementare, măsuri la frontieră. Iordania se angajează să ratifice WCT/WPPT în doi ani de la intrarea în vigoare și UPOV în un an. Articolul 5: nu se relaxează legea de mediu ca îndemn la comerț; fiecare își ține nivelul de protecție; nu se admite neaplicarea susținută a legilor de mediu în dauna comerțului, cu discreție rezonabilă de resurse. Articolul 6: obligații ILO și Declarația din 1998; aceleași formule pentru legea muncii — asociere, negociere colectivă, interzicerea muncii forțate, vârsta minimă, condiții de muncă. Articolul 7: comerț electronic, fără taxe vamale pe transmisiuni, pe practica de atunci. Articolul 8: vize de comerciant și investitor (E-1, E-2 pe partea americană). Articolul 9: negocieri pentru aderarea Iordaniei la Acordul OMC privind achizițiile publice, după cererea din 12 iulie 2000.

Articolul 10: salvaguardă bilaterală până la patru ani, nu dincolo de perioada de tranziție de 15 ani, cu compensație; măsură provizorie de cel mult 200 de zile. Articolul 15: Comitet mixt, condus de USTR și de ministrul iordanian al comerțului, o dată pe an, alternativ, prin consens. Consultări; panel de trei, raport neobligatoriu; dacă Comitetul nu rezolvă în 30 de zile după raport, partea afectată poate lua o măsură potrivită și proporțională. Niciun drept de acțiune internă împotriva celeilalte părți. Intrarea în vigoare: două luni după schimbul de notificări că procedurile interne s-au încheiat. Denunțare: șase luni după notificare. Congresul a votat legea de punere în aplicare (Pub. L. 107–43) pe 31 iulie și 24 septembrie 2001; Bush a semnat-o pe 28 septembrie.

Nu e tratatul de pace israeliano-iordanian din 1994. Rapoartele ulterioare despre condițiile din fabricile de confecții nu stau în textul din 2000.

East Room, Casa Albă, locul ceremoniei. Fotografie de început de secol XX, domeniul public, nu masa din 2000.

Pentru context: Jordan–United States Free Trade Agreement. Textul: Jordan FTA Final Text (USTR).