Pe 6 noiembrie 1972, la Haga, Wim Blokzijl, șeful Diviziei de inspecție a Direcției proprietății de stat din Ministerul Finanțelor, pentru Țările de Jos, și Lloyd Douglas Thomson, ambasadorul Australiei, au semnat Acordul dintre Australia și Țările de Jos privind vechile epave olandeze, plus un aranjament de principii. Două originale în limba engleză. Articolul 10: acordul intră în vigoare la data semnării. Nu este Convenția UNESCO din 2001 privind patrimoniul cultural subacvatic și nu este Historic Shipwrecks Act australian din 1976.

Preambulul: vase ale Companiei Olandeze a Indiilor de Est (VOC) s-au scufundat pe coasta Australiei de Vest; Țările de Jos sunt succesoarele VOC prin articolul 247 din Constituția Republicii Batave din 1798. Articolul 1: Țările de Jos transferă Australiei toate drepturile de proprietate asupra navelor VOC naufragiate pe sau în largul coastei Australiei de Vest și asupra articolelor lor; Australia acceptă. Articolul 2: „articole” înseamnă orice parte desprinsă sau scoasă, plus instalațiile, bunurile și celelalte proprietăți, oriunde s-ar afla, care au fost montate sau transportate pe acele nave.

Articolul 3: Australia nu cere Țărilor de Jos rambursarea costurilor de căutare sau de recuperare. Articolul 4: Țările de Jos păstrează un interes continuu, mai ales istoric și cultural; Australia înființează un comitet care decide dispunerea și proprietatea ulterioară a articolelor recuperate între Țările de Jos, Australia și statul Australia de Vest. Articolul 5: comitetul se constituie în 90 de zile, cu câte două persoane numite de fiecare parte, cu competență științifică și culturală.

Articolul 6: dispunerea urmează principiile din aranjamentul anexat. Articolul 7: cheltuielile comitetului se împart o treime Țările de Jos, două treimi Australia; fiecare își plătește deplasările membrilor, costul comunicărilor revine expeditorului, transportul articolelor revine destinatarilor. Articolul 8: dacă membrii nu cad de acord, se numește un consultant independent; costul raportului se împarte la fel. Articolul 9: dacă dezacordul persistă, cele două guverne soluționează prin negociere.

Aranjamentul: responsabilitatea comitetului acoperă tot materialul recuperat, inclusiv înainte de Museum Act din Australia de Vest (decembrie 1964), care viza Batavia, Vergulde Draeck (Gilt Dragon), Zuytdorp și Zeewijk. Colecții reprezentative merg în muzee din Țările de Jos și Australia; restul rămâne la Western Australian Museum. Ansamblul arheologic trebuie să poată fi reunit; eșantioanele statistice nu se fragmentează inutil; obiectele unice sau rare nu se despart fără replici. Comitetul revizuiește propunerile directorului Western Australian Museum.

Acordul nu enumeră toate epavele VOC din lume și nu dă particularilor un drept de recuperare. Historic Shipwrecks Act 1976 a reprodus ulterior textul în Anexa 1. Predarea din 2010 a pieselor ținute în Țările de Jos către Western Australian Museum este un act ulterior, nu o clauză din 1972.

Imagine: Binnenhof, Haga, locul semnării; HikaruImai, 22 aprilie 2023; CC BY 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: ANCODS. Textul tratatului: Acordul dintre Australia și Țările de Jos privind vechile epave olandeze, Haga, 6 noiembrie 1972 (ATS 1972 nr. 18).