Războiul franco-turc din Cilicia a urmat Tratatului de la Sèvres din 1920, care dăduse Franței o zonă de influență, în prelungirea acordurilor Sykes-Picot. Adunarea Națională Mare de la Ankara nu a recunoscut Sèvres. Negocierile de la Angora le-au dus diplomatul Henry Franklin-Bouillon, fost ministru, și Yusuf Kemal Bey, ministrul de externe al guvernului Adunării. Fotografii de la 13 iunie 1921 îl arată pe Franklin-Bouillon lângă Mustafa Kemal.

La 20 octombrie 1921, la Ankara, a fost semnat Acordul de la Angora, numit și Pactul Franklin-Bouillon. Articolul 1, în textul păstrat de France Mémoire, declară că starea de război încetează din clipa semnării; armatele, autoritățile civile și populațiile trebuie înștiințate imediat. Articolul 2 eliberează prizonierii de război și toate persoanele franceze sau turce deținute, pe cheltuiala părții care le ține. Articolul 5 acordă amnistie deplină în regiunile evacuate.

Articolul 3 dă cel mult două luni pentru retragere: trupele turce la nord, cele franceze la sud de linia din articolul 8. O comisie mixtă, numită de comandanții militari, reglează evacuarea. Linia pornește de la Mediterana, imediat la sud de Payas, trece prin Meidan Ekbis (rămas Siriei), se îndreaptă sud-est între Karnaba și Kilis, apoi urmează calea ferată Bagdad până la Nusaybin, cu șinele pe teritoriu turc. De acolo, vechiul drum spre Cizre (Jazirat ibn Umar) rămâne tot turc, dar ambele țări îl pot folosi.

Franța a cedat astfel, în folosul Turciei, orașe și districte din vilayetele Adana și Alep: Adana, Osmaniye, Marash, Aintab, Kilis, Urfa, Mardin, Nusaybin și Cizre. În schimb, guvernul de la Ankara a recunoscut suveranitatea franceză asupra Mandatului Siriei. Articolul 7 dă sanjakului Alexandretta un regim administrativ special: limba turcă e oficială, iar locuitorii turci au dreptul la dezvoltare culturală.

Articolul 9 lasă mormântul lui Suleyman Shah — bunicul lui Osman I — în Siria, dar „cu anexele sale, proprietatea Turciei”, care poate pune gardieni și arboră steagul turc. Articolul 6 confirmă drepturile minorităților recunoscute în Pactul Național, pe baza convorbirilor dintre Puterile Antantei. Articolul 10, în versiunea turcă a actului, atribuie unui grup francez exploatarea segmentului de cale ferată Bagdad dintre Pozantı și Nusaybin, cu ramurile din vilayetul Adana.

Acordul a fost înregistrat în League of Nations Treaty Series pe 30 august 1926. Renunțarea franceză a fost recunoscută la armistițiul de la Mudanya, iar noua frontieră a fost consfințită de Tratatul de la Lausanne din 1923. Frontiera turco-siriană din 1921 a rămas, în linii mari, cea de astăzi, cu excepția ulterioară a Hatayului.

Surse: Treaty of Ankara (1921); France Mémoire, Les accords d'Angora (20 octobre 1921).