Acordul de la Belfast, cunoscut și ca Acordul de Vinerea Mare, a fost încheiat la Belfast, pe 10 aprilie 1998. Cuprinde două texte corespunzătoare: Acordul multipartit, între guvernul britanic, guvernul irlandez și partidele din Irlanda de Nord care au acceptat documentul, și Acordul britanico-irlandez, tratat bilateral între cele două state. Semnatari ai textului interstatal: Tony Blair, Bertie Ahern, Mo Mowlam și David Andrews. Înlocuiește Acordul anglo-irlandez din 15 noiembrie 1985. Limbă autentică: engleza. Intrare în vigoare a Acordului britanico-irlandez: 2 decembrie 1999.

La capitolul Chestiuni constituționale, participanții recunosc principiul consimțământului: statutul Irlandei de Nord rămâne parte a Regatului Unit atât timp cât o majoritate a populației de acolo dorește acest lucru, iar o Irlandă unită nu poate fi adusă decât cu acordul concomitent, dat liber, al majorităților din Nord și din Sud. Dreptul de naștere de a se identifica britanic, irlandez sau ambele, cu cetățenie dublă recunoscută de ambele guverne, rămâne valabil indiferent de o eventuală schimbare de statut. Irlanda s-a angajat să amendeze articolele 2 și 3 din Constituție; Regatul Unit, să înlocuiască formula din Government of Ireland Act 1920.

Firul Unu creează Adunarea Irlandei de Nord, aleasă prin reprezentare proporțională, și un Executiv de partajare a puterii, cu prim-ministru și viceprim-ministru desemnați din cele două tradiții. Competențele transferate acoperă majoritatea treburilor interne; cele rezervate și exceptate rămân la Westminster. Firul Doi înființează Consiliul ministerial Nord-Sud și organisme de punere în aplicare pe domenii de interes comun, cu funcționare interdependență de Adunare. Firul Trei înființează Consiliul britanico-irlandez și Conferința interguvernamentală britanico-irlandeză, pentru relațiile Est-Vest.

Capitolul privind drepturile prevede paritate de stimă, protecție împotriva discriminării și un cadru de drepturi ale omului, inclusiv încorporarea Convenției europene. Capitolele despre dezafectarea armamentului, securitate, poliție și justiție, respectiv eliberarea deținuților, rămân angajamente de principiu ale procesului de pace; nu le transcriem ca procedură. Validarea cerea referendumuri simultane: în Irlanda de Nord pe Acordul multipartit; în Republică pe modificările constituționale necesare. Ambele au avut loc pe 22 mai 1998; majoritățile au fost afirmative.

Președinția negocierilor a fost ținută de George J. Mitchell, trimis special al Statelor Unite. Documentul nu e Tratatul anglo-irlandez din 1921 și nu e Acordul de la St Andrews din 13 octombrie 2006, care a reluat instituțiile după crize ulterioare. Punerea în aplicare a trecut prin Northern Ireland Act 1998 și prin al XIX-lea amendament la Constituția Irlandei.

Coperta: clădirile Parlamentului de pe domeniul Stormont din Belfast; negocierile s-au ținut la Castle Buildings, pe același domeniu. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Good Friday Agreement; The Belfast Agreement.