Pe 18 decembrie 2009, la Copenhaga, Conferința Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice ia notă, prin decizia 2/CP.15, de Acordul de la Copenhaga. Textul este încheiat de șefi de stat, de guvern, miniștri și alți șefi de delegație prezenți la conferință și se declară operațional imediat. Nu este un instrument supus ratificării.

Punctul 1 subliniază că schimbarea climei este una dintre cele mai mari provocări ale vremii noastre și o voință politică fermă de a o combate de urgență, potrivit principiului responsabilităților comune dar diferențiate și al capacităților respective. Pentru obiectivul ultim al Convenției — stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră la un nivel care să prevină o interferență antropică periculoasă — recunoaște punctul de vedere științific că creșterea temperaturii globale trebuie să rămână sub 2 grade Celsius. Punctul 2 cere reduceri profunde ale emisiilor globale, potrivit celui de-al patrulea raport de evaluare al IPCC, cooperare pentru a atinge vârful emisiilor cât mai curând, recunoscând că intervalul va fi mai lung în țările în curs de dezvoltare, unde dezvoltarea socială și economică și eradicarea sărăciei rămân priorități de prim rang.

Punctul 3 tratează adaptarea la efectele adverse și la impactul măsurilor de răspuns. Cere acțiune sporită și cooperare internațională, mai ales pentru țările cel mai vulnerabile: țările cel mai puțin avansate, statele insulare în curs de dezvoltare și Africa. Țările dezvoltate trebuie să furnizeze resurse financiare adecvate, previzibile și durabile, tehnologie și consolidarea capacităților.

Punctul 4 angajează Părțile din anexa I să pună în aplicare, individual sau în comun, obiective cuantificate de emisii la scara întregii economii pentru 2020, comunicate secretariatului până la 31 ianuarie 2010, în formatul din anexa I; cele care sunt și Părți la Protocolul de la Kyoto își întăresc astfel reducerile începute acolo. Îndeplinirea reducerilor și a finanțării de către țările dezvoltate este supusă măsurării, raportării și verificării. Punctul 5 prevede că Părțile care nu sunt în anexa I pun în aplicare acțiuni de atenuare, inclusiv cele din anexa II, în același termen; țările cel mai puțin avansate și statele insulare le pot întreprinde voluntar și pe baza sprijinului. Acțiunile sunt supuse măsurării, raportării și verificării interne, cu comunicări naționale la doi ani; acțiunile care cer sprijin internațional sunt înscrise într-un registru și supuse măsurării, raportării și verificării internaționale, cu respectarea suveranității naționale.

Punctul 6 recunoaște rolul reducerii emisiilor din defrișare și degradare forestieră și cere stimulente pozitive printr-un mecanism inclusiv REDD-plus. Punctul 7 decide urmărirea unor abordări diverse, inclusiv piețe, pentru eficiența costurilor atenuării, și stimulente pentru economiile cu emisii reduse.

Punctul 8 cere finanțare sporită, nouă și suplimentară, previzibilă și adecvată. Angajamentul colectiv al țărilor dezvoltate se apropie de 30 de miliarde de dolari SUA pentru 2010–2012, cu alocare echilibrată între adaptare și atenuare, adaptarea fiind prioritară pentru cei mai vulnerabili. În contextul unor acțiuni de atenuare semnificative și al transparenței, țările dezvoltate își asumă obiectivul de a mobiliza împreună 100 de miliarde de dolari SUA pe an până în 2020, din surse publice și private, bilaterale și multilaterale. O parte semnificativă trebuie să treacă prin Fondul verde pentru climă de la Copenhaga. Punctul 9 instituie un grup la nivel înalt privind sursele de venit. Punctul 10 înființează Fondul verde ca entitate operațională a mecanismului financiar al Convenției. Punctul 11 înființează un mecanism tehnologic, cu o abordare condusă de țară. Punctul 12 cere o evaluare a punerii în aplicare până în 2015, inclusiv întărirea obiectivului pe termen lung, inclusiv în raport cu 1,5 grade Celsius.

Nu este Protocolul de la Kyoto din 1997. Nu este Acordul de la Paris din 2015.

Imagine: Manmohan Singh la COP15, Copenhaga; Biroul prim-ministrului Indiei, 18 decembrie 2009; GODL-India, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Copenhagen Accord. Textul tratatului: Acordul de la Copenhaga, decizia 2/CP.15, Copenhaga, 18 decembrie 2009.