La 28 aprilie 1949, la Karachi, guvernul Pakistanului, guvernul Azad Kashmir și All Jammu and Kashmir Muslim Conference semnează Acordul de la Karachi care împarte competențele după primul război din Kashmir.

Semnatari: Mushtaq Ahmed Gurmani (ministru fără portofoliu, Ministry of Kashmir Affairs), Sardar Mohammed Ibrahim Khan (președintele Azad Kashmir) și Chaudhry Ghulam Abbas (șeful Muslim Conference).

Pakistanul își rezervă apărarea, politica externă, negocierile cu UNCIP, publicitatea în străinătate, coordonarea refugiaților și a plebiscitului, precum și afacerile zonelor Gilgit și Ladakh — de fapt controlul asupra Gilgit-Baltistanului.

Guvernul Azad Kashmir păstrează doar administrarea locală, dezvoltarea economică și dreptul de a da „sfaturi” ministrului pakistanez. Muslim Conference primește roluri de organizare politică și de îndrumare generală.

Documentul a rămas secret până în anii 1990, când a apărut în hotărâri ale High Court din Azad Kashmir și în culegeri constituționale. Pentru locuitorii din Gilgit-Baltistan, absența oricărui reprezentant al lor la semnare rămâne o rană politică.

Analizele (Snedden, Behera) subliniază dezechilibrul: Azad Kashmir a devenit o autoritate locală pe un teritoriu-rump, iar Joint Secretary al Ministry of Kashmir Affairs a căpătat puteri de facto de șef al administrației.

Acordul de la Karachi din 28 aprilie 1949 rămâne actul care a definit dependența Azad Kashmir față de Pakistan și pierderea Gilgit-Baltistanului din controlul său.

Imagine: Pakistan / Kashmir; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Karachi Agreement (Azad Kashmir). Textul tratatului: Karachi Agreement (archived text).