La sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, pe 22 aprilie 2016, Acordul de la Paris a fost deschis spre semnare. Articolul 20 spune că este deschis spre semnare, ratificare, acceptare sau aprobare statelor și organizațiilor de integrare economică regională care sunt Părți la Convenția-cadru, la sediul ONU, până pe 21 aprilie 2017; după închidere, rămâne deschis aderării. Instrumentele se depun la depozitar, secretarul general, potrivit articolului 26. În prima zi au semnat 175 de părți: 174 de state și Uniunea Europeană. Nu este adoptarea din 12 decembrie 2015 de la Le Bourget, la COP21.

Articolul 2 urmărește să întărească răspunsul global la amenințarea schimbării climei, în contextul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei: să țină creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C față de nivelurile preindustriale și să continue eforturile de a o limita la 1,5 °C; să sporească capacitatea de adaptare, fără a pune în pericol producția de alimente; să alinieze fluxurile financiare la o cale cu emisii scăzute și rezilientă. Punerea în aplicare reflectă echitatea și responsabilitățile comune, dar diferențiate, în lumina unor circumstanțe naționale diferite.

Articolul 3 cere tuturor Părților eforturi ambițioase, comunicate ca contribuții stabilite la nivel național, cu o progresie în timp. Articolul 4 urmărește vârful global al emisiilor de gaze cu efect de seră cât mai curând, recunoscând că vârful va veni mai târziu pentru țările în curs de dezvoltare, apoi reduceri rapide, astfel încât un echilibru între emisiile antropice și absorbțiile prin puțuri să fie atins în a doua jumătate a secolului. Nu este Protocolul de la Kyoto din 1997, cu tăieri obligatorii doar pentru o listă de țări dezvoltate.

Articolul 21 prevede că acordul intră în vigoare în a treizecea zi după ce cel puțin 55 de Părți la Convenție, reprezentând cel puțin 55 la sută din emisiile globale de gaze cu efect de seră, și-au depus instrumentele. Pentru acest prag, emisiile globale sunt cele comunicate cel mai recent la sau înainte de data adoptării. Un instrument al unei organizații regionale nu se adaugă la cele ale statelor membre. Articolul 27 interzice rezervele. Articolul 28 îngăduie retragerea, prin notificare scrisă către depozitar, oricând după trei ani de la data la care acordul a intrat în vigoare pentru acea Parte; efectul se produce după un an de la primirea notificării, sau la o dată ulterioară indicată. Cine se retrage din Convenție se consideră retras și din acord.

Acordul nu este Acordul de la Copenhaga din 2009 și nu este comunicarea americană C.N.464.2017 din 4 august 2017, prin care misiunea SUA anunța intenția de a exercita dreptul de retragere. Textul din 2015, deschis spre semnare la New York, fixează obiectivul de temperatură, contribuțiile naționale, pragul de 55/55 și regulile de retragere; nu instituie cote obligatorii de emisii pentru fiecare Parte.

Imagine: John Kerry semnează Acordul de la Paris, cu Ban Ki-moon; sala Adunării Generale ONU, 22 aprilie 2016; Departamentul de Stat al SUA, domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Paris Agreement. Textul tratatului: Wikisource: Paris Agreement.