La bordul navei americane USS Renville, ancorată în Golful Jakarta, guvernul Regatului Țărilor de Jos și guvernul Republicii Indonezia semnează la 17 ianuarie 1948 un acord de armistițiu. Pentru Țările de Jos semnează Raden Abdulkadir Widjojoatmodjo, președintele delegației; pentru Republică, Amir Sjarifuddin, tot președinte de delegație. Semnăturile sunt puse în prezența reprezentanților Comisiei de Bune Oficii a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite: Richard C. Kirby (Australia, președinte), Paul van Zeeland (Belgia) și Frank P. Graham (Statele Unite), împreună cu secretarul T. G. Narayanan. Imediat după armistițiu, părțile semnează douăsprezece principii politice ca bază a discuțiilor de soluționare.

Punctul 1 cere ca un ordin de încetare a focului și de menținere a pozițiilor să fie dat separat și simultan de ambele părți imediat după semnare și să fie pe deplin efectiv în patruzeci și opt de ore. Ordinul se aplică trupelor de-a lungul liniei de hotar a zonelor descrise în proclamația guvernului Indiilor Olandeze din 29 august 1947, numită linia de status quo, și în zonele din punctul următor. Punctul 2 înființează, pentru început și provizoriu, zone demilitarizate în general conforme cu acea linie, între linia de status quo și, de o parte, pozițiile înaintate olandeze, de cealaltă, pozițiile înaintate republicane, cu lățime medie aproximativ egală. Punctul 3 precizează că înființarea zonelor nu prejudiciază drepturile, pretențiile sau poziția părților în temeiul rezoluțiilor Consiliului de Securitate din august și noiembrie 1947.

Punctul 4 pune la dispoziția părților asistenții militari ai Comisiei, însărcinați, la început, să stabilească dacă un incident cere anchetă de către autoritățile superioare ale uneia sau ambelor părți. Punctul 5 lasă, până la o înțelegere politică, menținerea ordinii și a siguranței vieții și bunurilor în zonele demilitarizate în seama forțelor de poliție civilă ale fiecărei părți; folosirea temporară a personalului militar ca poliție civilă este îngăduită, cu condiția ca forțele să fie sub control civil. Asistenții militari pot însoți ofițeri de poliție; ofițerii unei părți nu intră în zona celeilalte fără un asistent al Comisiei și un ofițer al celeilalte părți. Punctul 6 cere ca comerțul și circulația între toate zonele să fie permise pe cât posibil; restricțiile necesare se convin cu asistența Comisiei.

Punctul 7 interzice sabotajul, intimidarea, represaliile și distrugerea bunurilor; cere abținerea de la emisiuni sau propagandă menite să provoace trupele și civilii; cere informarea trupelor și civililor; dă asistenților militari și civili ai Comisiei deplină posibilitate de observație; oprește comunicatul operațional zilnic, cu excepția listelor săptămânale ale celor uciși sau decedați din cauza rănilor; acceptă principiul eliberării prizonierilor, indiferent de numărul deținuților de fiecare parte. Punctul 8 dispune anchete imediate, mai ales în Java de Vest, dacă elemente ale forțelor republicane rezistă în spatele pozițiilor olandeze; dacă da, se retrag cât mai repede, în orice caz în douăzeci și una de zile. Punctul 9 cere ca toate forțele unei părți dintr-o zonă demilitarizată sau de partea cealaltă a ei să se deplaseze, sub observație și cu armele, pe teritoriul propriu. Punctul 10 ține acordul obligatoriu până când o parte notifică Comisia și cealaltă parte că regulile de armistițiu nu sunt respectate și că acordul trebuie încetat. O anexă permite prelungirea termenului de patruzeci și opt de ore până la cel mult douăsprezece zile dacă o parte întâmpină greutăți deosebite.

Cele douăsprezece principii prevăd continuarea asistenței Comisiei pentru un acord de soluționare a diferendului politic în Java, Sumatra și Madura, pe baza principiilor Acordului de la Linggadjati. Niciuna dintre părți nu are dreptul să împiedice exprimarea liberă a mișcărilor populare îndreptate spre organizații politice conforme acestor principii; fiecare garantează libertatea de întrunire, de exprimare și de publicare, fără a include îndemnul la violență sau represalii. Schimbările de administrație a teritoriului se fac numai cu consimțământul deplin și liber al populațiilor, când siguranța și libertatea lor față de constrângere sunt asigurate. La semnarea acordului politic se prevede reducerea treptată a forțelor armate ale ambelor părți. După armistițiu, activitatea economică, comerțul, transporturile și comunicațiile se restabilesc prin cooperarea părților, ținând seama de interesele tuturor părților constitutive ale Indoneziei.

Se prevede un interval de cel puțin șase luni și cel mult un an după semnarea acordului politic, în care discuția neconstrânsă a chestiunilor vitale precede alegeri libere de autodeterminare a relației politice a populației cu Statele Unite ale Indoneziei. O convenție constituțională, aleasă după procedură democratică, redactează constituția acestor state. Dacă, după semnarea acordului din primul principiu, o parte cere Națiunilor Unite un organism de observație până la transferul suveranității de la guvernul Țărilor de Jos la guvernul Statelor Unite ale Indoneziei, cealaltă parte ia cererea în considerare serioasă. Ultimele patru principii, luate din Linggadjati, sunt independența popoarelor indoneziene, cooperarea dintre popoarele Țărilor de Jos și Indoneziei, un stat suveran pe bază federală sub o constituție ajunsă prin proceduri democratice, și o uniune între Statele Unite ale Indoneziei și celelalte părți ale Regatului Țărilor de Jos sub regele Țărilor de Jos.

La aceeași reuniune, Comisia prezintă șase principii suplimentare. Suveranitatea asupra Indiilor Olandeze rămâne a Regatului Țărilor de Jos până când, după un interval precizat, o transferă Statelor Unite ale Indoneziei; până atunci, Regatul poate conferi drepturi, îndatoriri și responsabilități unui guvern federal provizoriu. Statele Unite ale Indoneziei, odată create, sunt un stat suveran și independent, în parteneriat egal cu Regatul într-o Uniune olandezo-indoneziană în fruntea căreia se află regele Țărilor de Jos; statutul Republicii Indonezia este acela de stat în cadrul Statelor Unite ale Indoneziei. În guvernul federal provizoriu, toate statele primesc o reprezentare corectă. Înainte de dizolvarea Comisiei, oricare parte poate cere continuarea serviciilor ei pentru diferendele din perioada interimară; cealaltă parte nu se opune, iar cererea este adusă de guvernul Țărilor de Jos la Consiliul de Securitate. În intervalul de șase luni până la un an de la semnarea acordului, un plebiscit decide dacă populațiile din Java, Madura și Sumatra vor ca teritoriul lor să facă parte din Republică sau din alt stat al federației, sub observația Comisiei dacă este cerută; părțile pot conveni alt mijloc de a constata voința populațiilor. După delimitarea statelor, o convenție constituțională se întrunește cu reprezentare proporțională cu populația. Dacă un stat nu ratifică constituția și dorește, potrivit articolelor 3 și 4 din Linggadjati, o relație specială cu Statele Unite ale Indoneziei și cu Regatul, niciuna dintre părți nu se opune. Textul nu este Acordul de la Linggadjati și nici actele conferinței rotunde ulterioare.

Imagine: prima sesiune plenară a Comisiei de Bune Oficii la bordul USS Renville, 8 decembrie 1947; autor necunoscut, Tropenmuseum / NMvWereldculturen TM-60042227; domeniul public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Renville Agreement. Textul tratatului: Truce Agreement between the Governments of the Kingdom of the Netherlands and of the Republic of Indonesia, Department of State Bulletin, 14 March 1948.