Pe 9 decembrie 1973, la Colegiul Serviciului Civil din Sunningdale Park, Berkshire, a fost emis comunicatul conferinței tripartite dintre guvernul britanic, guvernul irlandez și partidele din Executivul desemnat al Irlandei de Nord. Conferința a fost deschisă pe 6 decembrie. Text autentic: engleză. Delegațiile: Edward Heath, prim-ministru britanic; Liam Cosgrave, taoiseach; Brian Faulkner, UUP, șef desemnat al Executivului; Gerry Fitt, SDLP; Oliver Napier, Alliance. Nu este Acordul din Vinerea Mare din 1998 și nu este Acordul anglo-irlandez din 1985.

Fiecare delegație și-a expus poziția asupra statutului Irlandei de Nord. Cosgrave: nimeni nu a cedat aspirațiile de fond; unitatea Irlandei, doar prin consimțământ. Faulkner: majoritatea, reprezentată de unioniști și Alliance, rămâne fermă în dorința de a rămâne în Regatul Unit. Guvernul irlandez a declarat solemn că nu poate exista nicio schimbare de statut până când o majoritate în Irlanda de Nord o dorește. Guvernul britanic a declarat că politica sa este și rămâne să sprijine voința majorității; statutul actual este parte a Regatului Unit; dacă majoritatea ar dori o Irlandă unită, Londra ar sprijini acea voință.

Punctul 6: un acord formal care să încorporeze declarațiile celor două guverne urma să fie semnat la etapa formală a conferinței și înregistrat la Națiunile Unite. Punctul 7: se înființează un Consiliu al Irlandei, limitat la reprezentanții celor două părți ale insulei, cu garanții pentru interesele financiare britanice. Consiliul miniștrilor: funcții executive, de armonizare și consultative, unanimitate, nucleu de șapte membri ai guvernului irlandez și șapte ai Executivului nord-irlandez, președinție rotativă. Adunarea consultativă: 60 de membri, 30 din Dáil Éireann și 30 din Adunarea Irlandei de Nord, aleși prin reprezentare proporțională cu vot unic transferabil; rol consultativ și de examinare. Secretariat condus de un secretar general; sediul, după numirea Executivului.

Punctul 8: studii imediate pentru funcțiile executive, înainte de etapa formală: resurse naturale și mediu, agricultură (inclusiv sănătatea animalelor și PAC), silvicultură și pescuit, comerț și industrie, producție de electricitate, turism, drumuri și transport, sănătate publică, sport, cultură și arte; plus impactul aderării la CEE. Oireachtas și Adunarea Irlandei de Nord urmau să legifereze, de la caz la caz, întinderea funcțiilor transferate Consiliului.

Punctul 9: venituri inițiale din subvenții ale celor două administrații; costul secretariatului, în părți egale; celelalte servicii, proporțional cu cheltuiala sau beneficiul; subvențiile britanice către Irlanda de Nord nu implică participarea Londrei în Consiliu, dar Londra își poate proteja implicarea financiară. Punctul 10: persoanele care comit infracțiuni de violență, oricare ar fi motivul, să fie judecate indiferent de partea insulei în care se află; comisie mixtă britanico-irlandeză, de urgență, asupra extrădării, a unei zone comune de aplicare a legii cu o instanță pentru toată insula și a extinderii competenței instanțelor interne; Irlanda se angajează să judece imediat persoanele acuzate de omor comis în Irlanda de Nord.

Punctul 11: Consiliul este invitat să examineze cum se transpun în legislația internă principiile Convenției europene a drepturilor omului; poate recomanda un ombudsman sau un comisar pentru plângeri. Punctele 12–17: sprijin public pentru poliție; transferul competențelor de poliție obișnuită, când situația de securitate o permite și instituțiile funcționează; Autoritate de poliție în Republică, numiri după consultarea Consiliului miniștrilor; aceeași logică pentru Autoritatea de poliție din Irlanda de Nord; procedură independentă de plângeri; comitet din Adunare, pe toate partidele. Punctul 18: Londra reafirmă încetarea detenției fără judecată când securitatea o permite; secretarul de stat spera eliberări selective înainte de Crăciun.

Punctul 19: guvernul britanic urma să ceară Parlamentului transferul deplin al puterilor către Executiv și Adunare, apoi numirea formală a Executivului. Punctul 20: o conferință formală, la începutul anului următor, cu cele două guverne și Executivul, pentru rapoartele studiilor și semnarea acordului. Nu sunt alegerile pentru Adunare din 28 iunie 1973 și nu este prima ședință a Executivului din 1 ianuarie 1974.

Imagine: Northcote House, Sunningdale Park; Liz.Pope, 30 august 2022; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Sunningdale Agreement. Textul tratatului: Acordul de la Sunningdale, comunicat, 9 decembrie 1973.