La Tiraspol, Ion Antonescu, conducător al statului român, emite Decretul nr. 1 privind înființarea Administrației civile a Transnistriei. Data instrumentului este 19 august 1941. Actul nu este înțelegerea germano-română de la Tighina din 30 august și nu anexează teritoriul la România.

Contextul este schimbul de scrisori dintre Adolf Hitler și Antonescu. Pe 14 august, Hitler îi propune generalului român ca, după atingerea Niprului inferior, să ia în primire siguranța teritoriului dintre Nistru și Nipru, și cere ca marile unități rapide române — Corpul de Cavalerie, Brigada mecanizată și Corpul vânătorilor de munte — să treacă, sub comandă germană, dincolo de Nipru. Întâlnirea de la 4 august, la comandamentul Grupului de armate „Sud”, anunțase deja lărgirea misiunii peste Nistru.

Răspunsul din 17 august, în patru puncte, acceptă paza, ordinea și siguranța între Nistru și Nipru, cu granița de nord încă de delimitat. Antonescu scrie însă că, din lipsă de mijloace și de organe pregătite, și pentru că Basarabia însăși cere refacere, nu își ia răspunderea administrației și a exploatării economice decât între Nistru și Bug. Cere conducere unitară: drepturile de administrare și exploatare între Nistru și Bug, precum și paza între Nistru și Nipru, să revină în întregime subsemnatului, fără suprapunerea a două autorități.

Decretul nr. 1 trage aceste limite pe hartă și numește guvernator civil pe profesorul Gheorghe Alexianu, cu sediu provizoriu la Tiraspol. Guvernatorul este mandatat cu depline puteri: emite ordonanțe pentru administrație, ordine publică, economie, justiție și viață culturală, și poate cere intervenția armatei. Transnistria nu primește, prin acest decret, statut de provincie anexată; rămâne un teritoriu ocupat, administrat separat de Basarabia și de Vechiul Regat.

Odesa, încă în luptă, nu trece imediat sub aceeași stăpânire civilă. Abia înțelegerea de la Tighina, semnată pe 30 august de generalul de brigadă Nicolae Tătăranu pentru România și de generalul Arthur Hauffe pentru Germania, detaliază siguranța, administrația și exploatarea economică între Nistru și Bug (Transnistria) și între Bug și Nipru. Tighina se întemeiază explicit pe scrisoarea Führerului din 14 august, pe răspunsul din 17 august și pe o notă a misiunii militare germane din 24 august.

La Tighina, România răspunde de paza, administrația și folosirea economică a Transnistriei; Germania, de administrația și exploatarea între Bug și Nipru, cu pază românească. Căile ferate și navigația interioară din Transnistria rămân, în principiu, la comanda germană de transport. Odesa, odată luată, trece românilor cu privilegii germane de comunicații. Textul din 30 august nu spune dacă stăpânirea civilă este vremelnică sau definitivă.

Alexianu își instalează aparatul la Tiraspol, apoi la Odesa după căderea orașului, în octombrie. Decretul nr. 3, din 4 octombrie, îl aseamănă, la leafă și cheltuieli de reprezentare, cu miniștrii secretari de stat și îl numește împuternicit al comandantului de căpetenie. Administrația românească ține până în primăvara lui 1944. Sub acest regim, Transnistria a devenit locul deportării evreilor din Basarabia și Bucovina de Nord și al romilor; zeci de mii au murit de foamete, boală și execuții.

Semnătura de pe Decretul nr. 1 este a lui Antonescu. Este actul intern care pune în aplicare, la Tiraspol, înțelegerea din scrisorile din 14 și 17 august; detaliile militare și economice urmează la Tighina, unsprezece zile mai târziu.

Imagine: Ion Antonescu, august 1941; domeniu public, Narodowe Archiwum Cyfrowe / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Tiraspol Agreement. Textul tratatului: Administrația civilă românească din Transnistria: scrisorile din 14 și 17 august și Decretul nr. 1.