Ministerul Economiei al Reichului confirmă lui Eliezer Hoofien, director al Anglo-Palestine Bank din Tel Aviv, înțelegerea de transfer către Palestina mandatară. Data instrumentului este 25 august 1933. Trei zile mai târziu, circulara 54/33 o transmite birourilor de devize. Nu sunt Legile de la Nürnberg din 1935 și nu este Planul Madagascar.

Contextul este primele luni după numirea lui Hitler cancelar, pe 30 ianuarie. Pe 1 aprilie, naziștii organizează boicotul magazinelor evreiești; pe 7 aprilie, legea de refacere a funcției publice scoate evreii din administrație. În afara Germaniei, organizații evreiești răspund cu boicotul mărfurilor germane. În martie, Sam Cohen, de la societatea de plantări citrice Hanotea din Netanya, începe tratative directe cu același minister; în mai, Hanotea cere voie să transfere capital.

La 25 august, Hoofien reprezintă banca din Tel Aviv; Arthur Ruppin, Executivul Agenției Evreiești; Cohen și partenerul său, Hanotea; din partea Federației Sioniste pentru Germania, președintele Siegfried Moses și Georg Landauer. Ministerul vrea emigrație fără să golească rezerva de devize a Reichsbank și, totodată, export german către Palestina.

Circulara cere, pentru imigranții „capitaliști”, minimul de 1.000 de lire palestiniene, echivalent atunci cu circa 15.000 de mărci. Sumele de deasupra acestui prag se varsă în Contul special I al Băncii Societății Templiere, ținut la Reichshauptbank în favoarea unei trezorerii evreiești de înființat în Palestina — până atunci, Anglo-Palestine Bank. Din cont se plătesc livrări de mărfuri germane; trezoreria palestinienă înapoiază, în lire, contravaloarea, în ordinea și în proporția vărsămintelor.

Contul special II, tot la banca templieră, primește, până la 50.000 de mărci de persoană, vărsăminte ale cetățenilor germani de origine evreiască care nu pleacă încă, dar vor o așezare în Palestina. Pentru ambele conturi, plafonul de început este de trei milioane de mărci. Palästina-Treuhandstelle zur Beratung deutscher Juden (Paltreu), cu sediul pe Friedrichstraße 218 din Berlin, sfătuiește emigrații. Asociații sunt M. M. Warburg din Hamburg, A. E. Wassermann din Berlin și banca din Tel Aviv.

În ultimul trimestru al anului se constituie Trust and Transfer Office Haavara Ltd. la Tel Aviv. Haavara, „transfer” în ebraică, dă numele întregii operațiuni. Între noiembrie 1933 și sfârșitul lui 1937, exportul german către afaceri evreiești din Palestina, pe această cale, ajunge la 77,8 milioane de mărci; până la lichidare, circa 105 milioane, adică vreo 35 de milioane de dolari de atunci. Circa 60.000 de evrei germani ajung în Palestina între 1933 și 1939 cu ajutorul schemei. Pierderea de schimb, suportată de emigranți, urcă de la 6 la sută în 1934 la 50 la sută în 1938.

Înțelegerea rupe boicotul în Yishuv și stârnește opoziție: Stephen Wise și Congresul evreiesc american, Ze'ev Jabotinsky și revizioniștii. Congresul sionist de la Lucerna, din 1935, o menține cu majoritate și o pune sub Agenția Evreiască. Haim Arlosoroff, negociator al Agenției, este asasinat la Tel Aviv pe 16 iunie 1933, în timpul tratativelor Hanotea, nu după semnătura din august.

Programul se închide în septembrie 1939, odată cu războiul. Nu este conferința de la Évian și nu organizează distrugerea de mai târziu; este un acord de emigrație și de export, confirmat la Berlin lui Hoofien.

Imagine: Banca Societății Templiere, Jaffa, 1936; Carl Lutz; domeniu public, PikiWiki / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Haavara Agreement. Textul tratatului: Regulile Ministerului Economiei al Reichului, august 1933, privind Haavara (Yad Vashem).