După victoria din 1918, Italia nu a primit colonii germane; Pactul de la Londra, articolul 13, îi promisese compensații la marginile posesiunilor britanice și franceze. Londra a cedat Jubalandul, din Kenya, Somaliei italiene, în 1924. Parisul a amânat. Asasinarea lui Louis Barthou și a regelui Alexandru I, la Marsilia, pe 9 octombrie 1934, l-a urcat pe Pierre Laval la Quai d'Orsay. Pe 4 ianuarie 1935, Laval a mers la Roma, să țină Italia departe de Hitler. Mussolini voia Etiopia și o rectificare a frontierei sudice a Libiei.

Accords de Rome au fost semnate la 7 ianuarie 1935, la Roma, de Laval și de Benito Mussolini. Textul, un pachet de angajamente, fixează o nouă frontieră meridională a Libiei italiene și spune că rectificarea „reglează definitiv” chestiunile rămase din articolul 13 al Pactului de la Londra. Banda Aouzou, cu satul Aozou, trecea din Tchadul francez în Libia; un triunghi la Toummo atinge și Nigerul. Un petec din Côte française des Somalis, la sud de Rahayta eritreană, trecea în Eritreea italiană; harta din 1938 arată frontiera nordică a Somaliei franceze mutată la sud de Bab el-Mandeb. Se redefinise și statutul italienilor din Tunisia franceză. Franța spera sprijin italian împotriva Germaniei. Invazia Etiopiei a venit în octombrie 1935; sprijinul contra Berlinului nu.

Parlamentul francez a autorizat ratificarea prin lege, pe 26 martie 1935. Instrumentele de ratificare nu au fost schimbate. Italia a declarat acordurile caduce pe 17 decembrie 1938. În memorialul Tchadului la Curtea Internațională de Justiție, tratatul „n-a fost niciodată executat” și „n-a intrat niciodată în vigoare”. Secretarul ONU, în 1950, a scris greșit că frontiera sudică a Libiei ar fi fost „fixată prin Accordo di Roma”; Franța protestase deja. Tratatul franco-libian de prietenie din 10 august 1955, în vigoare după schimbul de ratificări din 20 februarie 1957, a lăsat deliberat 1935 în afara listei de instrumente de frontieră.

CIJ, pe 3 februarie 1994, 16 voturi la 1, a ținut frontiera Tchad–Libia pe linia din 1955, nu pe cea din 1935. Libia ocupase banda în 1973 și o anexase în 1975; conflictul a trecut prin Toyota War. Pentru Curte, 1935 rămâne un acord fără schimb de ratificări.

Fotografia din 1935, în domeniul public, îi arată pe Mussolini și Laval la masă, la Roma.

Acordul a fost o rectificare colonială care n-a produs frontieră. A produs, în schimb, un dosar pe care judecătorii de la Haga l-au închis șaizeci de ani mai târziu.

Surse: Franco-Italian Agreement of 1935; Curtea Internațională de Justiție, Territorial Dispute (Libyan Arab Jamahiriya/Chad).