Pe 16 decembrie 1990, la Lisabona, șapte state semnează Acordul ortografic al limbii portugheze. Semnatarii sunt José Mateus de Adelino Peixoto, secretar de stat al Culturii, pentru Republica Populară Angola; Carlos Alberto Gomes Chiarelli, ministru al Educației, pentru Brazilia; David Hopffer Almada, ministru al Informației, Culturii și Sportului, pentru Cabo Verde; Alexandre Brito Ribeiro Furtado, secretar de stat al Culturii, pentru Guineea-Bissau; Luís Bernardo Honwana, ministru al Culturii, pentru Mozambic; Pedro Miguel de Santana Lopes, secretar de stat al Culturii, pentru Portugalia; și Lígia Silva Graça do Espírito Santo Costa, ministră a Educației și Culturii, pentru São Tomé și Príncipe. Textul este în portugheză, în șapte exemplare autentice. Proiectul de ortografie unificată fusese aprobat la 12 octombrie 1990 de Academia das Ciências de Lisboa, Academia Brasileira de Letras și delegațiile acelorași state, cu observatori din Galiția. Timorul de Est nu semnează: se afla atunci sub ocupație indoneziană.

Articolul 1 aprobă acordul ca anexă I, sub denumirea Acordo Ortográfico da Língua Portuguesa (1990), însoțit de nota explicativă ca anexă II. Articolul 2 cere statelor semnatare să ia, prin instituțiile competente, măsurile necesare pentru un vocabular ortografic comun al limbii portugheze, până la 1 ianuarie 1993, cât mai complet și cât mai unificator, mai ales în terminologiile științifice și tehnice.

Articolul 3 prevede că acordul intră în vigoare pe 1 ianuarie 1994, după depunerea instrumentelor de ratificare ale tuturor statelor semnatare la Guvernul Republicii Portugheze. Articolul 4 cere măsuri potrivite pentru respectarea efectivă a acestei date. Aceste condiții nu s-au împlinit după calendarul din 1990. Nu este Protocolul modificator semnat la Praia pe 17 iulie 1998, care a retras termenul, și nu este al doilea protocol modificator, semnat la São Tomé în 2004, care a permis aderarea Timorului de Est și a redus pragul la trei ratificări.

Anexa I cuprinde douăzeci și una de baze. Baza I fixează alfabetul de douăzeci și șase de litere, inclusiv k, w și y, folosite mai ales în nume proprii străine, derivate, sigle și unități de măsură. Baza IV reglementează secvențele cc, cç, ct, pc, pç și pt: se păstrează când sunt totdeauna pronunțate în pronunțiile culte, se elimină când sunt totdeauna mute (ação, ótimo) și rămân facultative când oscilează (facto/fato, aspeto/aspecto).

Baza IX suprimă, între altele, accentul ascuțit al diftongilor ei și oi în paroxitone (ideia, assembleia) și circumflexul formelor de tipul voo. Baza XIV desființează trema (pinguim, frequente, nu pingüim). Bazele XV–XVII reglementează cratima în compuse, prefixe și encliză. Baza XIX distinge minuscule și majuscule. Baza XXI lasă neschimbate, la cerere, semnăturile, firmele, numele de societăți și de mărci.

Anexa II, nota explicativă, prezintă motivele unificării celor două norme oficiale, cea europeană-africană și cea braziliană, și estimează că schimbarea atinge o parte mică a vocabularului. Dubla grafie rămâne acolo unde pronunția cultă diferă (anónimo/anônimo, económico/econômico).

Nu este Acordul ortografic din 1945, aplicat în Portugalia și nereușit în Brazilia. Nu este reforma portugheză din 1911 și nu este convenția de la Rio de Janeiro din 1986.

Imagine: Palácio das Necessidades, Lisabona; Joaomartinho63, 24 septembrie 2011; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Portuguese-Language Orthographic Agreement of 1990. Textul tratatului: Acordul ortografic al limbii portugheze, Lisabona, 16 decembrie 1990.