Acordul petrolier anglo-american a fost semnat la Washington, pe 8 august 1944. Negocierile, deschise pe 25 iulie între o delegație americană condusă de Cordell Hull și una britanică condusă de lordul Beaverbrook, s-au încheiat în plen pe 3 august, sub președinția lui Harold Ickes. Textul, articol introductiv și șase articole numerotate, a fost publicat în Department of State Bulletin din 13 august și în British Cmd. 6555. Articolul VI: intrare în vigoare la o dată convenită după ce fiecare guvern notifică că e gata; durată până la trei luni după denunțare sau până la înlocuirea printr-un acord multilateral. Nu a fost adus în vigoare. Nu e acordul revizuit semnat la Londra pe 24 septembrie 1945, respins la rândul lui de Senat.

Articolul introductiv recunoaște că o aprovizionare abundantă de petrol în comerțul internațional e esențială pentru securitate și bunăstare, că resursele lumii sunt suficiente în viitorul previzibil și că principiile Cartei Atlanticului și ale securității colective trebuie respectate. Articolul I: dezvoltarea ordonată, pe bază mondială, a resurselor pentru comerțul internațional, ținând seama de rezerve, metode de exploatare, factori economici și interesele țărilor producătoare și consumatoare, în cadrul legilor și contractelor de concesiune — cadru, fără un ghid de alocare.

Cele cinci principii transmise de Hull Senatului: aprovizionare adecvată, la prețuri corecte și nediscriminatorii, pentru naționalii țărilor pașnice; avansul economic al țărilor producătoare; șanse egale la drepturi de explorare și dezvoltare în zone încă neconcesionate; respectarea concesiunilor valabile; absența restricțiilor incompatibile cu scopul acordului.

Articolele următoare prevăd o Comisie Internațională a Petrolului din opt membri, câte patru numiți de fiecare guvern, însărcinată să estimeze cererea pe termen lung, să recomande politici largi societăților operatoare, să analizeze probleme pe termen scurt de producție, prelucrare, transport și distribuție și să raporteze celor două guverne. Comisia nu are putere executivă. Cele două guverne urmează să pregătească o conferință internațională pentru un acord multilateral și un Consiliu Internațional permanent al petrolului.

Hull a înaintat acordul președintelui Roosevelt pe 24 august, pentru avizul Senatului. Opoziția industriei petroliere americane a determinat retragerea din Senat pe 10 ianuarie 1945. Varianta din 1945 a avut aceeași soartă; pe 5 iulie 1952 a fost restituită Departamentului de Stat prin rezoluție comună.

Coperta: Eisenhower Executive Office Building din Washington, clădirea de stat din anii semnării; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Anglo-American Petroleum Agreement; Agreement on petroleum (FRUS 1944, vol. III).