La Schengen, pe 14 iunie 1985, la bordul navei Princesse Marie-Astrid, ancorată pe Moselle, la triunghiul de hotar dintre Luxemburg, Franța și Germania, au semnat acordul privind desființarea treptată a controalelor la frontierele comune: Paul de Keersmaeker, secretar de stat pentru afaceri europene al Belgiei; Waldemar Schreckenberger, secretar de stat la Cancelaria Federală a RFG; Catherine Lalumière, secretar de stat pentru afaceri europene al Franței; Robert Goebbels, secretar de stat pentru afaceri externe al Luxemburgului; și Wim F. van Eekelen, secretar de stat pentru afaceri externe al Țărilor de Jos. Actul are 33 de articole, în germană, franceză și neerlandeză, toate autentice. Depozitar este guvernul Marelui Ducat. Leagă cele cinci guverne, nu Comunitatea Europeană.

Acordul Schengen din 1985 nu este Convenția de punere în aplicare din 19 iunie 1990, nici deschiderea spațiului pe 26 martie 1995, nici Tratatul de la Amsterdam din 1999, nici desființarea Benelux din 1970, nici acordul de la Saarbrücken din 13 iulie 1984. Președinții și cancelarii nu au iscălit; au iscălit secretarii de stat.

Titlul I cuprinde măsurile pe termen scurt. Articolul 2: de la 15 iunie 1985, poliția și vama fac, de regulă, doar control vizual al autoturismelor care trec frontiera comună cu viteză redusă, fără a le opri; controale mai amănunțite, prin sondaj, se fac pe cât se poate în afara benzii. Articolul 3: un disc verde de cel puțin 8 cm pe parbriz înseamnă că ocupanții țin regulile de poliție de frontieră, de mărfuri și de devize. Articolul 6: locuitorii comunelor de la hotar pot trece și în afara punctelor și orelor de deschidere, dacă mărfurile sunt în limite. Articolul 7: apropierea politicii de vize, de preferință până la 1 ianuarie 1986.

Articolele 8–10 cer lupta coordonată împotriva traficului de stupefiante, a armelor, a șederii ilegale și a contrabandei, plus întâlniri regulate ale autorităților. Articolele 11–16 ușurează transportul rutier de marfă (de la 1 iulie 1985, fără control sistematic al timpilor de conducere, al greutăților și al stării tehnice), transportul feroviar și transportul fluvial. Titlul II, articolele 17–28, așază măsurile pe termen lung: desființarea controalelor la frontierele comune, cooperarea polițienească, vamală și judiciară, vizele, armele, stupefiantele și mișcarea mărfurilor, de urmărit până la 1 ianuarie 1990 (art. 30).

Articolul 29: acordul se aplică și Landului Berlin, dacă RFG nu declară altfel în trei luni de la intrarea în vigoare. Articolul 31: fără a aduce atingere articolelor 5, 6 și 8–16 din tratatul de la Saarbrücken. Articolul 32: semnare cu sau fără rezervă de ratificare; aplicare provizorie din ziua următoare semnării; intrare în vigoare la 30 de zile după depunerea ultimului instrument. Articolul 33: depozit la Luxemburg. Pentru Țările de Jos, intrarea în vigoare a fost 2 martie 1986.

Convenția din 1990, nu acordul din 1985, a desființat sistematic controalele interne și a făcut spațiul. Acordul din 1985 nu este acea convenție, nici lista de mai târziu a celor 29 de state din spațiu.

Imagine: semnăturile acordului Schengen din 1985, expuse la Muzeul Tratatului Schengen, Schengen, 22 mai 2011; Zinneke, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Schengen Agreement. Textul tratatului: EUR-Lex: JO L 239, 22.9.2000, Acordul Schengen (1985).