La Washington, Japonia și Statele Unite ale Americii încheie la 19 ianuarie 1960 Acordul în temeiul articolului VI al Tratatului de cooperare și securitate mutuală privind instalațiile și zonele și statutul forțelor armate ale Statelor Unite în Japonia. Pentru Japonia semnează Nobusuke Kishi, Aiichiro Fujiyama, Mitsujiro Ishii, Tadashi Adachi și Koichiro Asakai; pentru Statele Unite, Christian A. Herter, Douglas MacArthur II și J. Graham Parsons. Actul este făcut în dublu exemplar, în japoneză și engleză, ambele texte autentice. Este încheiat în temeiul articolului VI al tratatului de cooperare și securitate mutuală semnat în aceeași zi la Washington.

Articolul I definește membrii forțelor armate ale Statelor Unite (personalul în serviciu activ al forțelor terestre, navale sau aeriene aflat pe teritoriul Japoniei), componenta civilă (civili de naționalitate americană angajați, în serviciu sau însoțind forțele, cu excepția rezidenților obișnuiți în Japonia și a persoanelor de la articolul XIV) și persoanele în întreținere. Articolul II acordă Statelor Unite folosirea instalațiilor și zonelor în Japonia; acordurile asupra instalațiilor concrete se încheie prin Comisia mixtă din articolul XXV. Instalațiile folosite la expirarea acordului administrativ anterior se socotesc convenite. Ele se restituie când nu mai sunt necesare; folosirea interimară de către japonezi cere acordul Comisiei mixte. Articolul III lasă Statelor Unite, în instalații, măsurile de înființare, funcționare, pază și control, fără a tulbura nejustificat navigația, aviația, comunicațiile sau circulația terestră.

Articolul IV prevede că, la restituire, Statele Unite nu sunt obligate să readucă instalațiile la starea inițială, iar Japonia nu despăgubește îmbunătățirile lăsate. Articolul V acordă navelor și aeronavelor oficiale americane acces în porturi și aeroporturi fără taxe de escală sau de aterizare, iar vehiculelor militare acces între instalații fără taxe de drum. Articolele VI–VIII cer coordonarea controlului traficului aerian, folosirea utilităților publice japoneze cu prioritate nu mai puțin favorabilă decât a ministerelor japoneze, și servicii meteorologice, inclusiv date seismografice. Articolul IX îngăduie aducerea membrilor forțelor, a componentei civile și a persoanelor în întreținere: membrii forțelor sunt scutiți de pașaport și viză, iar toți de înregistrarea străinilor, fără a dobândi drept de reședință permanentă. Articolul X recunoaște permisele de conducere americane și cere plăcuțe japoneze pentru autovehiculele private.

Articolul XI lasă, în afara excepțiilor, vămii japoneze autoritatea asupra persoanelor vizate; materialele pentru uz oficial intră scutite de taxe vamale, cu interdicția de a le înstrăina în Japonia persoanelor neîndreptățite. Articolul XII îngăduie contractarea de furnituri și lucrări în Japonia, scutește achizițiile oficiale de anumite impozite japoneze și lasă legislației japoneze impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale și condițiile de muncă ale forței de muncă locale; componenta civilă nu este supusă legislației japoneze privind termenii de angajare. Articolul XIII scutește forțele de impozite pe bunurile deținute sau transmise de ele și scutește veniturile din serviciul american, nu însă veniturile din surse japoneze. Articolul XIV reglementează contractanții desemnați; Japonia are dreptul prioritar de jurisdicție asupra lor pentru infracțiuni săvârșite în Japonia. Articolul XV autorizează magazine, popote, cluburi și alte organizații cu fonduri nealocate, în instalații, scutite de reglementări și impozite japoneze, cu excepția ziarelor vândute publicului.

Articolul XVI cere respectarea dreptului Japoniei și abținerea, în special, de la orice activitate politică în Japonia. Articolul XVII dă autorităților militare americane jurisdicție penală și disciplinară asupra persoanelor supuse dreptului militar al Statelor Unite, iar autorităților japoneze jurisdicție asupra membrilor forțelor, componentei civile și persoanelor în întreținere pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul Japoniei și pedepsite de legea japoneză. Jurisdicția exclusivă revine Statelor Unite pentru infracțiuni pedepsite numai de legea americană, și Japoniei pentru cele pedepsite numai de legea japoneză. La jurisdicție concurentă, Statele Unite au dreptul prioritar pentru infracțiuni numai împotriva bunurilor sau securității Statelor Unite, numai împotriva unui alt membru al forțelor, al componentei civile sau al unei persoane în întreținere, și pentru fapte în îndeplinirea îndatoririlor oficiale; în celelalte cazuri dreptul prioritar este al Japoniei. Statul cu dreptul prioritar poate renunța; se cere luare în considerare binevoitoare a unei cereri de renunțare. Custodia unui acuzat aflat la Statele Unite rămâne la acestea până la punerea sub acuzare de către Japonia. O condamnare la moarte nu se execută în Japonia de autoritățile militare americane dacă legislația japoneză nu prevede o astfel de pedeapsă într-un caz similar. Nu există dublă judecată pentru aceeași faptă, cu rezervă pentru încălcările de disciplină. În caz de ostilități la care se aplică articolul V al tratatului de cooperare și securitate, oricare parte poate suspenda articolul XVII cu preaviz de șaizeci de zile.

Articolul XVIII prevede renunțarea reciprocă la pretenții pentru daune aduse bunurilor de apărare în serviciu oficial, un regim de răspundere și despăgubire pentru alte daune și pentru terți, și concilierea unor diferende contractuale în Comisia mixtă. Articolul XIX lasă persoanele vizate controlului valutar japonez, cu rezervă pentru fondurile oficiale în dolari. Articolul XX îngăduie certificatele de plată militare în instalații. Articolul XXI autorizează oficii poștale militare. Articolul XXII îngăduie înrolarea în rezerve a cetățenilor americani eligibili rezidenți în Japonia. Articolul XXIII cere cooperare pentru securitatea forțelor, a persoanelor și a bunurilor lor; Japonia caută legislația necesară pentru protecția instalațiilor, a echipamentului și a informațiilor oficiale americane.

Articolul XXIV lasă Statelor Unite, pe durata acordului, cheltuielile de întreținere a forțelor, cu excepția celor suportate de Japonia: aceasta furnizează instalațiile, zonele și drepturile de trecere, inclusiv cele folosite în comun, potrivit articolelor II și III. Articolul XXV înființează Comisia mixtă, câte un reprezentant al fiecărui guvern, ca mijloc de consultare, îndeosebi pentru determinarea instalațiilor necesare; dacă nu rezolvă o chestiune, o trimite guvernelor. Articolul XXVI cere aprobare potrivit procedurilor interne și schimb de note; acordul intră în vigoare la data intrării în vigoare a tratatului de cooperare și securitate, moment în care expiră acordul administrativ anterior, astfel cum a fost modificat. Articolul XXVII îngăduie oricărei părți să ceară revizuirea oricărui articol. Articolul XXVIII menține acordul în vigoare cât timp rămâne în vigoare tratatul de cooperare și securitate, dacă nu este încetat mai devreme prin acord. Textul nu este tratatul de cooperare și securitate mutuală semnat în aceeași zi.

Imagine: secretarul de stat Christian Herter și prim-ministrul Nobusuke Kishi cu tratatul de cooperare și securitate mutuală semnat, East Room, Casa Albă, 19 ianuarie 1960; Marion S. Trikosko, Library of Congress; domeniul public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: U.S.-Japan Status of Forces Agreement. Textul tratatului: Agreement under Article VI of the Treaty of Mutual Co-operation and Security, UNTS vol. 373, No. 5321.