La 26 octombrie 1973, la Strasbourg, statele membre ale Consiliului Europei au deschis spre semnare Acordul privind transferul cadavrelor, ETS nr. 80. Textele în engleză și franceză sunt egal autentice, într-un singur exemplar depus la arhiva Consiliului; secretarul general transmite copii certificate. Preambulul vrea simplificarea formalităților și notează că transportul nu creează risc de sănătate, chiar dacă moartea a fost provocată de o boală transmisibilă, dacă sicriul este etanș.

Articolul 1 se aplică între părți. Transferul este transportul internațional al rămășițelor de la statul de plecare la statul de destinație, unde corpul urmează să fie înmormântat sau incinerat; pentru oseminte exhumate, statul de plecare este cel al înmormântării. Acordul nu se aplică transportului de cenușă.

Articolul 2 fixează cerințele maxime pentru expediere, tranzit și admitere; părțile pot acorda facilități mai mari prin acorduri bilaterale sau de la caz la caz, mai ales între regiuni de frontieră, cu consimțământul tuturor statelor implicate. Articolul 3: un laissez-passer pentru cadavru, eliberat de autoritatea competentă a statului de plecare, în limba oficială a acelui stat și într-o limbă oficială a Consiliului, după modelul din anexă. Articolul 4: destinația și tranzitul nu cer alte documente decât acest laissez-passer, în afara celor de transport general.

Articolul 5 cere, înainte de eliberare, respectarea regulilor medicale, sanitare, administrative și legale ale statului de plecare, un sicriu conform articolelor 6 și 7 și faptul că sicriul conține doar rămășițele persoanei numite și obiectele personale destinate înmormântării sau incinerării. Articolul 6: sicriu etanș, cu material absorbant; la nevoie, un dispozitiv de egalizare a presiunii. Variantele sunt un sicriu exterior de lemn de cel puțin 20 mm cu unul interior de zinc lipit, sau un sicriu unic de lemn de cel puțin 30 mm, căptușit cu zinc. La boală contagioasă, corpul se înfășoară într-un giulgiu îmbibat cu antiseptic. La transport aerian, dispozitivul de presiune sau o rezistență recunoscută ca suficientă. Articolul 7: dacă merge ca un colet obișnuit, ambalajul nu trebuie să semene cu un sicriu și trebuie marcat „handle with care”.

Articolul 8: fiecare parte comunică secretarului general autoritatea competentă. Articolul 9: dacă transferul implică un stat terț parte la Aranjamentul de la Berlin din 10 februarie 1937, o parte poate cere alteia măsuri ca să-și îndeplinească obligațiile din acel aranjament. Articolul 10 deschide semnarea membrilor Consiliului, cu sau fără rezervă de ratificare. Articolul 11 pune acordul în vigoare la o lună după ce trei membri au devenit părți; pentru ceilalți, la o lună după semnare fără rezervă sau după depunerea instrumentului. Data a fost 11 noiembrie 1975. Articolul 12 permite aderarea statelor nemembre, la invitația Comitetului de Miniștri.

Articolul 13 permite aplicare teritorială și extindere. Articolul 14: acordul rămâne în vigoare pe durată nedeterminată; denunțarea produce efecte la șase luni. Articolul 15 enumeră notificările secretarului general. Aranjamentul de la Berlin din 1937 rămâne în vigoare pentru state care nu au ratificat ETS 80; acest acord îl înlocuiește doar între părțile la ambele.

Imagine: Palais de l'Europe, Strasbourg, sediul Consiliului Europei (clădire inaugurată în 1977); Council of Europe; CC BY 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Agreement on the Transfer of Corpses. Textul tratatului: Acordul privind transferul cadavrelor, Strasbourg, 26 octombrie 1973 (ETS 80).