Prim-miniștrii Harold Macmillan, Konstantinos Karamanlis și Adnan Menderes au adoptat la Lancaster House, pe 19 februarie 1959, memorandumul care fixa temelia convenită a reglementării cipriote. Au luat act de declarațiile arhiepiscopului Makarios al III-lea și ale doctorului Fazıl Küçük, care au acceptat documentele anexate ca temelie a așezământului final. Conferința britanică a publicat pachetul ca Documents signed and initialled at Lancaster House (Cmnd. 679).

Cu opt zile mai devreme, la Zürich, Karamanlis și Menderes parafaseră textele franceze ale Structurii de bază a Republicii Cipru, ale proiectului de Tratat de garanție și ale Tratatului de alianță. La Londra s-au adăugat declarația guvernului britanic din 17 februarie despre zonele suverane de bază, un articol suplimentar la Tratatul de garanție, declarația miniștrilor de externe grecesc și turc din aceeași zi, declarațiile comunităților din ziua conferinței și măsurile agreate pentru noile aranjamente. Nu este un singur instrument, ci un dosar de temeiuri.

Forma de la Lancaster House este semnătură și parafare a unui pachet politic-juridic, nu DONE-ul tratatelor din 1960. Tratatul de garanție, Tratatul privind instituirea Republicii Cipru și Tratatul de alianță au fost semnate la Nicosia pe 16 august 1960, odată cu proclamarea independenței (UNTS 5475 și 5476). Garanția a intrat în vigoare la data semnării; textele autentice sunt engleza și franceza, depuse la Nicosia.

Structura de bază prevedea o republică prezidențială: președinte grec ales de comunitatea greacă, vicepreședinte turc ales de comunitatea turcă, limbi oficiale greacă și turcă, Consiliu de miniștri cu trei portofolii turce din zece, și majorități separate în Camera Reprezentanților pentru legile electorale, municipale și fiscale. Articolele de bază ale constituției nu puteau fi modificate. Nu este un manual de conflict comunitar.

Proiectul de Tratat de garanție — reluat la Nicosia — obliga Republica Cipru să-și păstreze independența, integritatea și constituția și să interzică unirea cu un alt stat sau împărțirea insulei. Grecia, Turcia și Regatul Unit recunoșteau și garantau această stare de lucruri. Articolul IV rezervă, dacă acțiunea comună nu e posibilă, dreptul fiecărei puteri garantante de a acționa cu singurul scop de a restabili starea creată de tratat; nu este un ghid de intervenție militară.

Tratatul de alianță prevedea cooperare de apărare între Cipru, Grecia și Turcia, cu un comandament tripartit. Regatul Unit a păstrat suveranitatea asupra zonelor Akrotiri și Dhekelia, prevăzute în declarația britanică despre baze și în Tratatul de instituire. Independența a venit odată cu tratatele de la Nicosia; crizele constituționale din 1963 și evenimentele din 1974, când Turcia a invocat Articolul IV, nu fac parte din actul de la Lancaster House.

Coperta: fațada Lancaster House din Londra — fotografia e a clădirii, nu a mesei de semnare. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: London and Zürich Agreements; Conference on Cyprus: Documents signed and initialled at Lancaster House.