Pe 20 decembrie 1961, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, reunită la New York, salută prin rezoluția 1722 (XVI) Declarația comună a principiilor convenite pentru negocierile de dezarmare, înaintată de Statele Unite și de Uniunea Sovietică. Textul, cunoscut ca acordurile McCloy–Zorin, fusese transmis secretarului general pe 20 septembrie. Rezoluția recomandă reluarea de urgență a negocierilor pe baza acestor principii.

Punctul 1 fixează țelul: un program de dezarmare generală și completă, astfel încât războiul să nu mai fie un instrument de soluționare a problemelor internaționale, însoțit de proceduri sigure de soluționare pașnică a diferendelor și de aranjamente efective pentru menținerea păcii, potrivit Cartei ONU. Punctul 2 prevede că, la capătul programului, statele vor dispune doar de armamente, forțe și instalații nenucleare convenite ca necesare pentru ordinea internă și pentru securitatea personală a cetățenilor și că vor pune la dispoziție personal convenit pentru o forță de pace a ONU.

Punctul 3 cere ca programul să cuprindă, pentru aparatul militar al fiecărei națiuni: desființarea forțelor armate; demontarea instalațiilor militare, inclusiv a bazelor; încetarea producerii de armamente și lichidarea ori conversia lor la întrebuințări pașnice; eliminarea stocurilor de arme nucleare, chimice, bacteriologice și de alte arme de distrugere în masă și încetarea producerii lor; eliminarea mijloacelor de livrare a acestor arme; desființarea organizațiilor și instituțiilor destinate efortului militar al statelor, încetarea instruirii militare și închiderea instituțiilor de pregătire militară; încetarea cheltuielilor militare.

Punctul 4 cere punerea în aplicare în etape convenite, cu termene, iar trecerea la etapa următoare numai după verificarea îndeplinirii măsurilor din etapa precedentă. Punctul 5 cere ca toate măsurile să se desfășoare, de la început până la capăt, sub un control internațional strict și efectiv. În cadrul ONU se va crea o Organizație Internațională a Dezarmării, inclusiv, după caz, inspectori cu acces nerestricționat, fără veto, în toate locurile necesare verificării.

Punctul 6 cere ca, în timpul și după punerea în aplicare, statele să se abțină, potrivit Cartei, de la amenințarea cu forța sau de la folosirea forței. Punctul 7 leagă progresul dezarmării de întărirea instituțiilor pentru menținerea păcii; statele se obligă să pună la dispoziția ONU personal convenit pentru o forță internațională de pace, echipată cu tipuri convenite de armamente, astfel încât ONU să poată descuraja sau reprima orice amenințare sau folosire a armelor contrară scopurilor și principiilor Cartei. Punctul 8 cere cel mai larg acord posibil la o dată cât mai apropiată, fără întrerupere până la programul total, iar măsurile parțiale să înlesnească acel program și să facă parte din el.

Aceeași rezoluție lărgește Comitetul celor zece națiuni pentru dezarmare la optsprezece membri, prin adăugarea Braziliei, Birmaniei, Etiopiei, Indiei, Mexicului, Nigeriei, Suediei și Republicii Arabe Unite, și îi cere să înceapă negocierile de urgență și să raporteze Comisiei pentru dezarmare și Adunării Generale.

Nu este Tratatul din 1963 privind interzicerea parțială a încercărilor nucleare. Nu este Tratatul de neproliferare a armelor nucleare din 1968.

Imagine: John J. McCloy; Yoichi R. Okamoto, 28 ianuarie 1966; domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: McCloy-Zorin Accords. Textul tratatului: Rezoluția 1722 (XVI) a Adunării Generale, New York, 20 decembrie 1961.