Documentarul mexican „Aquí donde arde el fuego”, în engleză „Here Where the Fire Burns”, are premiera mondială în competiția internațională a Festivalului Internațional de Film Documentar de la Amsterdam. IDFA îl prezintă ca pe un film de 97 de minute, alb-negru, în creolă haitiană și spaniolă, regizat de Juan Manuel Sepúlveda. Prima proiecție publică din program este duminică, 15 noiembrie, la Tuschinski. Miercuri, 18 noiembrie, proiecția este urmată de o discuție cu regizorul. Producția este a casei Fragua Cine, cu Mariana Mendivil, și are sprijinul FOCINE, programul Institutului Mexican de Cinematografie.

El Universal scrie că, în 2024, mai mulți haitieni stăteau în Piața Giordano Bruno, din colonia Juárez, în Ciudad de México, și așteptau actele cu care să-și continue drumul spre Statele Unite. IMCINE plasează tabăra între februarie și iunie 2024. În prezentarea IDFA, corturile sunt strânse într-o piață mică, sub statuia filosofului italian ars pe rug în 1600. Oamenii aprind tămâie la picioarele statuii și îi cer să le binecuvânteze cererile de viză.

Trei femei care fugeau de violență i-au reținut atenția lui Sepúlveda. Gaceta UNAM le numește Mani, 29 de ani, Wisena, 39, și Roseló, 20, și scrie că au plecat din calea violenței și a foametei. În tabără gătesc, iar filmul le urmează ziua: vase, oale, apă, ploaie pe corturi, certuri, râs, apropiere și grija pentru ce urmează. IDFA spune că haitienii din piață fugiseră de violența bandelor și de sărăcie.

Regizorul a povestit pentru El Universal că a filmat aproape zilnic, vreme de cinci luni, fără să știe creola, în timp ce comunitatea nu știa spaniola. „Când am citit că sunt acolo, m-a lovit dintr-odată. Am crezut că se întâmplă ceva interesant, care îmi permitea să văd migrația, o temă care m-a interesat în filme, până la un nivel cosmic, metafizic”, spune el. A scris scrisori în spaniolă, traduse apoi în creolă, ca să știe că face cinema și că le respectă efortul. Nu le-a spus ce să facă și nu le-a întrerupt ziua. „A fost un salt de încredere. Știam că, dacă aștept, voi avea material.”

Despre locul ales, Sepúlveda leagă tabăra de soarta lui Giordano Bruno: „L-au ars pentru că spunea că universul nu are o ultimă frontieră și un centru absolut, că totul se mișcă în spațiu și că toate corpurile cerești au un suflet, iar natura lor este să se miște. Mi s-a părut o ironie istorică foarte frumoasă.” Filmul, tot alb-negru, prinde și drumul după apă pe străzile din apropiere, un moment în care unul dintre ei nu reușește și câteva certuri verbale.

El Universal redă și felul în care s-a potrivit filmarea cu nevoile lor. Dacă era cineva bolnav, Sepúlveda îl ducea sau mergea la farmacie. Când a venit ziua în care urmau să fie luați din piață, oamenii îl întrebau ce se întâmplă și ce li se va face. Regizorul speră ca filmul să fie proiectat anul viitor și în festivaluri mexicane. Printre documentarele lui anterioare sunt „La frontera infinita” și „La balada del Oppenheimer Park”.

Imagine: Wikimedia Commons — monumentul lui Giordano Bruno din Ciudad de México, 5 februarie 2020 (Armando Olivo Martín del Campo, CC BY-SA 4.0). Fotografia arată statuia, nu tabăra din 2024 și nu este un cadru din film.

Surse consultate: „Aquí donde arde el fuego”, documentarul filmat fără a cunoaște limba — El Universal; Here Where the Fire Burns — IDFA; Devoțiunea haitiană față de Giordano Bruno — IMCINE; Rezistență și dragoste migrantă la picioarele lui Giordano Bruno — Gaceta UNAM.