La 30 ianuarie 1902, la Londra, a fost semnat Acordul dintre Marea Britanie și Japonia privitor la China și Coreea, cunoscut ca prima Alianță anglo-japoneză. Semnatari: Hayashi Tadasu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Împăratului la Curtea Sfântului Iacob, și marchizul de Lansdowne, principalul secretar de stat pentru afaceri externe. Un original în engleză, în dublu exemplar. Lansdowne a anunțat semnătura în aceeași zi, într-o depeșă către ministrul britanic la Tokyo. Publicat la 12 februarie 1902. UKTS: Treaty Series 003/1902 (Cd. 914).

Preambulul invocă menținerea status quo-ului și a păcii în Extremul Orient, independența și integritatea teritorială a Imperiului Chinez și a Imperiului Coreean, și șanse egale de comerț pentru toate națiunile. Articolul I: părțile recunosc independența Chinei și Coreei și se declară fără tendințe agresive; recunosc totuși interese speciale — ale Marii Britanii mai ales în China, ale Japoniei în grad deosebit în Coreea, politic, comercial și industrial — și admit măsuri indispensabile dacă aceste interese sunt amenințate de agresiunea altei puteri sau de tulburări care cer protecția vieții și bunurilor supușilor. Nu e un ghid de intervenție.

Articolul II: dacă una dintre părți, în apărarea acestor interese, intră în război cu o singură putere, cealaltă păstrează o neutralitate strictă și se străduiește să împiedice alte puteri să se alăture ostilităților. Articolul III: dacă o altă putere sau puteri se alătură, cealaltă parte vine în ajutor, duce războiul în comun și face pace de comun acord. Formula a descurajat, în 1904–1905, o coaliție de tipul Intervenției Triple din 1895; Marea Britanie a rămas neutră față de Rusia, ca un singur adversar.

Articolul IV, în textul FRUS și Wikisource: niciuna dintre părți nu încheie, fără consultarea celeilalte, aranjamente separate cu o altă putere în prejudiciul intereselor descrise. (O transcriere worldjpn omite „neither” și inversează sensul; nu o folosim.) Articolul V: când interesele sunt în pericol, cele două guverne comunică pe deplin și deschis.

Articolul VI: acordul produce efecte imediat după data semnării și rămâne în vigoare cinci ani; dacă niciuna nu notifică cu douăsprezece luni înainte intenția de a-l denunța, rămâne obligatoriu până la un an de la denunțare; dacă la termen una e în război, alianța continuă până la pace. Wikipedia pune „effective” pe 31 ianuarie; formula oficială e imediat după semnare.

Acordul a fost reînnoit la 12 august 1905 și la 13 iulie 1911, texte distincte. A fost înlocuit de Tratatul celor patru puteri din Pacific (Washington) și a încetat la ratificarea acestuia, în 1923. Coperta: pagina japoneză a acordului. Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Anglo-Japanese Alliance. Textul: Agreement between Great Britain and Japan, FRUS 1902.