La Londra, la 8 aprilie 1904, Regatul Unit și Franța semnează Entente Cordiale (Antanta cordială): o serie de declarații și convenții pe probleme coloniale, în engleză și franceză. Negociatori-cheie: Lord Lansdowne și ambasadorul Paul Cambon, pe linia politicii lui Théophile Delcassé.

Primul și principalul document e Declarația privind Egiptul și Marocul: Franța nu „obstrucționează” acțiunile britanice în Egipt; Marea Britanie acceptă rolul francez de menținere a ordinii în Maroc; liberă trecere pe Canalul Suez; anexă secretă pentru „circumstanțe schimbate”.

Al doilea document acoperă Newfoundland (France renunță la drepturile de pe French Shore, păstrând pescuitul) și Africade Vest/Centrală (Yarbutenda, Îles de Los, frontieră la est de Niger). A treia declarație fixează sfere de influență în Siam (est/vest de Menam), Madagasgar și Noua Hebride.

Nu e alianță militară formală; e înțelegere colonială care încheie rivalitatea acută post-Fashoda și „splendida izolare” britanică. Criza marocană din 1905 întărește, nu rupe, Antanta; discuțiile de stat major franco-britanice urmează.

Textul e disponibil în colecțiile Avalon și în literatura diplomatică contemporană; aniversările din 2004 și 2024 au fost marcate oficial la Londra și Paris.

Antanta cordială din 8 aprilie 1904 rămâne momentul fondator al apropierii anglo-franceze care, alături de alianța franco-rusă, prefigurează Triple Entente din ajunul Primului Război Mondial.

Imagine: Entente Cordiale / epocă; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Entente Cordiale. Textul tratatului: The Entente Cordiale Between The United Kingdom and France (Avalon Project).